Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectele judeţului Braşov se pierd prin ministere

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 20 septembrie 2006 ·

Pentru diferite lucrări de infrastructură Consiliul Judeţean Braşov şi Instituţia Prefectului – judeţul Braşov au înaintat diferitelor ministere proiecte în vederea obţinerii de finanţări guvernamentale. Încă nu se ştie de ce, dar nu mai puţin de 15 astfel de proiecte nu au trecut de faza aprobărilor şi avizărilor din ministere, pentru ca apoi să fie subiecte discutate în şedinţa Guvernului. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Marian Rasaliu (foto), spune că nici până acum nu a primit o explicaţie clară la aceste întârzieri, motiv pentru care astăzi va merge la Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) pentru a încerca să afle ce s-a întâmplat cu cele 9 proiecte depuse aici. „Nu înţeleg de ce durează atât de mult să treacă de aceste avizări. Mai ales că pentru multe dintre aceste proiecte s-a discutat deja. Pot spune că acum ar fi numai partea birocratică, dar se pare că merge mult mai greu decât ne-am aşteptat”, spune Marian Rasaliu. O parte a celor 9 proiecte depuse la MAI se referă la obţinerea de fonduri pentru întărirea versanţilor de pe drumul judeţean care leagă oraşul Predeal de Cabana Trei Brazi, anul trecut aici fiind înregistrate inundaţii grave, pentru reparaţia DJ 103A Braşov - Tărlungeni şi DJ 103B Săcele - Tărlungeni, precum şi pentru refacerea infrastructurii din comuna Vama Buzăului.

Nici Ministerul Finanţelor nu dă semne că ar munci mai cu spor. Aici se află un proiect privind extinderea reţelei de alimentare cu apă menajeră şi a celei de canalizare pentru oraşul Predeal. „Mai avem patru proiecte depuse care, însă, n-au intrat încă în circuitul ministerial de avizare. Am solicitat fonduri pentru reabilitarea drumului judeţean Rupea - Racoş, pentru refacerea Cetăţii Făgăraşului şi continuarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă din Făgăraş. Şi tot fără avizare a rămas şi proiectul privind transmiterea unor imobile proprietate public

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 10 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 8 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 5 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 5 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 10 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°