Capitala Ungariei s-a transformat, zilele acestea, într-un câmp de luptă. Premierul Ferenc Gyurcsany a recunoscut că a minţit pentru a câştiga a doua oară alegerile. “Nu sunt multe alternative. Nu sunt, pentru că în Europa aşa ceva nici o ţară nu a mai făcut. Se poate explica! În mod evident, am minţit în ultimii doi ani. Era absolut evident că ceea ce spuneam nu era adevărat…. Am depăşit capacităţile ţării, nici nu ne puteam imagina vreodată că guvernarea Partidului Socialist Maghiar şi a liberalilor e capabilă de aşa ceva. şi nu am făcut nimic în ultimii patru ani. Nimic. (…) Nu putem vorbi de acţiune guvernamentală de care să fim mândri, afară de faptul că am scos guvernarea din rahat, în cele din urmă. Nimic altceva. Dacă va trebui să dăm socoteală ţării, ce vom spune?… Aproape că am crăpat pentru că un an şi jumătate am mimat că guvernăm. În schimb, am minţit ziua şi noaptea. Nu mai doresc să fac asta. Sau o facem şi atunci aveţi un om, sau o faceţi cu altcineva… Pe termen scurt nu există alternativă. Se mai pot amâna lucrurile, dar nu mult. Va veni clipa adevărului. Mila dumnezeiască, abundenţa economiei mondiale şi sutele de trucuri despre care eu nici nu am avut voie să ştiu ne-au ajutat să trecem peste asta. Nu mai poate continua!”, au fost cuvintele premierului care i-a scos pe unguri în stradă, pentru a cere demisia acestuia. Reacţia fermă a ungurilor în raport cu minciuna politicienilor pare să le lipsească, cu desăvârşire, românilor. Exceptând evenimentele din ţ89, românul de rând a dovedit că poate doar să se plângă de soartă, fără a avea atâta sânge-n vine încât să reacţioneze pentru a schimba ceva. Discutam ieri cu colegii în redacţie despre motivele care determină pasivitatea românilor, comparativ cu reacţia ungurilor, în faţa unei asemenea stări de fapt. Ar fi de amintit faptul că şi noi, românii, am fost puşi într-o situaţie similară, în perio