Iminenta redeschiderii stagiunii muzicale ne repune in miscare aparatele de captat sunete. „Muzica sferelor inalte“ se multiplica in fel si chip, prin mijlocirea diferitelor muzici, armonice sau disonante, launtrice sau exterioare fiintelor noastre. Fiecare dintre noi percepe muzica in felul lui. Sigur ca o mare contributie la aceasta infuzie sonora o au si factorii strict subiectivi, dar in primul rind armoniile a ceea ce numim „muzica“ si care sint emise de catre cineva sau ceva anume.
Ca sint sunete naturale – pasarile, care-l impresionau pe Honegger – sau artificiale – cele care-l atrageau pe Stravinski –, ele au fost ordonate si organizate dupa regulile stricte ale stiintei muzicale. Care nici ea nu a incremenit in formulele ei traditionale si clasicizate deja in ultimii patru sute de ani, ci a evoluat alaturi de sensibilitatea noastra: producatorii de muzica si consumatorii ei, ca sa vorbim in termenii utilizati in vecinatatea noastra diurna. Si cine valorifica mai bine si mai eficient, pentru uz personal sau profesional, haotic sau organizat, arta sunetelor decit instrumentele muzicale?
Ascultam de multe ori minunate concerte pentru un instrument sau altul, fara sa stim prea multe despre istoria lui. Cine a inventat vioara, cine a construit primul pian cu coada sau macar sa banuim ca acele teribile sunete pe care le poate scoate saxofonul sint creatia unui – se putea altfel? – neamt, dedat mecanicii instrumentelor, numit, ati ghicit, Adolphe Sax! Daca aceasta curiozitate pare usor de satisfacut, vom avea surpriza unor nenumarate alte... „surprize, surprize!“. Daca, in ce priveste familia instrumentelor cu coarde, avem impresia ca le stim bine locul si rolul lor in muzica sau intr-o orchestra simfonica, atunci cind vine vorba de cele de suflat sau de percutie incepem sa avem nedumeriri. Daca mai apare un copil si intreaba „ce este che
