Pentru prima data in Romania va avea loc o competitie nationala pentru pasionatii jocurilor pe telefonul mobil. Febra jocurilor video duce si la aparitia primului post de televiziune prin internet dedicat acestui fenomen.
In perioda 28 septembrie-1 octombrie va avea loc la Romexpo finala nationala World Cyber Games. In urma intrecerilor de la Counter Strike, NFS si FIFA, Romania va trimite 8 jucatori la Turneul final World Cyber Games 2006 (Monza, 18-22 octombrie). 5 jucatori la Counter-Strike, doi la FIFA 2006 si un jucator de Need For Speed.
"Ca si anul trecut, finala Counter-Strike din Romania va fi cea mai mare finala nationala din lume, cu participarea a 48 de echipe", ne-a declarat Silviu Stroie, presedinte PGL.
ORGANIZARE. In cadrul competitiei vor fi disponibile 100 de computere, iar premiile vor fi in valoare de 10.000 de euro, constand in produse IT. Premiera acestui eveniment o reprezinta, pentru Romania, sectiunea dedicata jocurilor pe telefonul mobil.
"Timp de trei zile vom avea intreceri pentru 3 jocuri, cate unul pe zi: «Tetris» de la Electronic Arts, «Lumine» de la Gameloft si inca unul de la ParlaTel, dar care nu a fost inca stabilit", spune presedintele PGL.
16 SIMULTAN. In cadrul acestei intreceri vor exista maximum 16 competitori, simultan, fiecare avand la dispozitie 15 minute pentru a-si demonstra calitatile. Vor fi mai multe serii, iar la sfasitul fiecarei zile, cel mai bine clasat va castiga un telefon in valoare de 500 de euro. De asemenea, cei trei castigatori se vor "duela" intr-o noua serie de jocuri pentru a se desemna marele campion.
Se va juca pe telefoane Samsung, jocurile fiind alese de pe portalul Vodafone Live!
"Am ales Vodafone pentru ca oferta lor a venit inaintea celor de la Orange", adauga Silviu Stroie. In 2007, vom avea mai multe competitii cu jocuri pe telefonul mobil in diverse o