Aflat la debutul in lungmetraj, Catalin Mitulescu isi asuma niste riscuri uriase. in timp ce majoritatea tinerilor cineasti fac filme a caror actiune este plasata in prezent si acopera o perioada foarte scurta de timp (deseori doar o zi sau o noapte), Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii este o fresca a ultimului an de comunism romanesc, un fel de „1989, din primavara pina-n iarna“. in timp ce congenerii sai aleg de obicei povesti lineare, abordate dintr-o perspectiva unitara, Mitulescu si coscenarista Andreea Valean opteaza pentru o naratiune discontinua, cu doua puncte de vedere principale (Eva, o adolescenta de 17 ani, si fratele ei Lalalilu, mai mic cu un deceniu). in timp ce ceilalti regizori romani se straduiesc din greu sa realizeze filme cu bugete cit mai mici, Mitulescu, sprijinit de partenerii sai internationali, se incumeta la o superproductie (dupa standardele autohtone) de 1,5 milioane de euro. Iata citeva dintre motivele care ar fi putut transforma Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii intr-un esec de proportii. Din fericire, talentul cineastului este pe masura riscurilor asumate.
Spectatorilor care cunosc scurtmetrajele premiate ale lui Catalin Mitulescu (Bucuresti-Wien ora 8:15, 17 minute intirziere si Trafic au fost toate prezentate la Cannes, unde ultimul film a obtinut un Palme d’Or) le va fi destul de dificil sa-l recunoasca pe regizor in noua sa ipostaza. Totusi, acele mici studii psihologice ale unor personaje in deriva, desprinse din lumea postcomunista, anuntau un cineast capabil sa creioneze caractere memorabile cu economie de mijloace, maiestrie dovedita si in Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii. De aceasta data, iese in evidenta Eva Matei (un Antoine Doinel de sex feminin, la fel de introvertita si de nesupusa precum eroul lui Truffaut), careia Dorotheea Petre (primul actor roman premiat la Cannes) reuseste sa-i redea exemplar trairi
