C(RAMPE) Reclamele la carnea de pasare din zilele astea sunt din ce in ce mai duioase. Dupa ce mai intai am murit de ras cu tanarul care ia puiul din frigider si-i da drumul sa zboare, acesta zborsindu-se, ulterior, de asfalt, ha, ha, supercool, de fapt tanarul il confundase cu unul viu, asa arata de proaspat (dohhh), dupa ce pe urma un alt tanar le da una-n cap cu un pui congelat la doua tanti care stau de vorba si doamnele nici macar nu s-au prins (noi de aici intelegand ca, nici macar congelata si trantita cu bestialitate in capul doamnei, nu poate face rau organismului acesteia), acum, mai nou, ne place de un nene intreprinzator care face pui si care ne asigura ca totul e bine in cea mai buna dintre dintre lumile de facut pui. Dintre toate reclamele, asta ni se pare cea mai percutanta, nu doar pentru asigurarile, facute cu mana pe inima, ale intreprinzatorului facator de pui, cat pentru privirea lui duioasa cu care linge ecranul televizorului.
Privindu-l, mi se face asa o mila de domnul acesta, incat sunt capabila chiar sa retin si numele firmei dumnealui ca sa ma duc sa-i cumpar tot, numai sa nu-l mai vad suferind atata. Pe cuvant. Cel mai induiosator afacerist din lume a gasit cheia sufletului comertului: privirea de caine refuzat de cateaua in calduri.
E simplu. Mai intai faci exercitii in oglinda ta de-acasa. Stii ca poti, trebuie sa poti. Mai intai iti iei privirea aia din tinerete, cand te duceai sa-ti ceri iertare de la prietena ta pentru ca aveai remuscari si te durea-n suflet, dar constati ca ai uitat-o si, oricum, parca nici nu-ti mai sta bine, la urma urmei, om in toata firea fiind. Nu, nu merge. Pe urma exersezi privirea aia cand te certa seful la primul tau job si tu iti jurai in gand ca te faci tu mare si-ti faci afacerea ta cu pui, ca sa nu mai tipe toti cretinii la tine. Nici asa nu merge. Parca e prea de frustrat. Nu, nu, nu. Ia sa ve
