Paralel cu festivitatile de la 10 mai 1906 (23 mai pe stil nou), prilejuite de aniversarea celor 40 de ani de domnie a lui Carol I - iata, s-a implinit anul acesta un secol de la acel soroc -, se intamplau si unele lucruri mai putin placute pentru rege.
Bucuria festivitatilor si a expozitiei nationale de la Filaret, organizate de catre guvernul conservator, i-a fost umbrita de o scrisoare venita tocmai atunci de la Vatican si expusa regelui si lui Ferdinand de catre arhiepiscopul romano-catolic Raymund Netzhammer, in calitate de destinatar oficial.
Era in duminica de Rusalii, pe 3 iunie 1906, cand Carol si Ferdinand s-au anuntat si au venit pentru liturghie, dar au mers direct la arhiepiscop si au ramas la el, slujba fiind incredintata de Netzhammer monseniorului Iosif Baud.
Scrisoarea, despre a carei sosire Casa Regala fusese instiintata deja, purta data de expeditie 8 aprilie, dar, explica Netzhammer, venise cu intarziere. Potrivit notelor din Jurnal, era semnata de cardinalul Merry del Val, pe atunci secretar de stat la Sfantul Scaun. Arhiepiscopul anuntase Curtea pe 2 mai, dar nu ii prezentase regelui scrisoarea. Acesta, dojenitor, i-a spus: "Nu v-ati grabit deloc cu aceasta problema, domnule arhiepiscop". Raspunsul a fost unul diplomatic, aratand totodata respectul fata de rege al arhiepiscopului: prelatul nu voise sa tulbure festivitatile de la 10 mai.
De ce atata nerabdare de o parte si de diplomatie de cealalta? Pentru ca scrisoarea cuprindea raspunsul mult-asteptat dar taios al Vaticanului in legatura cu trecerea copiilor lui Ferdinand la ritul crestinilor orientali - cum se stie, majoritar la romani. Or, in situatia de neacceptat atunci la Roma a abandonarii confesiunii romano-catolice dobandite prin botez de catre tata, vina principala cadea, din punctul de vedere al autoritatii papale, asupra lui Ferdinand, ca tata si print mosteni
