Trecerea pe linie moartă a lui Teodor Baconsky, într-un mod lipsit de eleganţă (ca să mă exprim eufemistic) arată în ce măsură politicianismul iresponsabil tinde să devină regula de funcţionare în administraţia superioară a ţării. După nesfârşitele hârâieli şi mârâieli între palate, după faulturile grosolane între grupări de interese şi orgolii, era inevitabil ca între cei sacrificaţi să se numere mai degrabă profesioniştii de elită ai sistemului, şi nu loazele care şi-ar fi binemeritat decapitarea. Nesprijinindu-se decât pe propria competenţă şi valoare, puţinii oameni din categoria Baconsky sunt, întotdeauna, primele victime ale bătăliilor prosteşti între intriganţii de profesie.
Nu suntem o ţară în care oameni de competenţa, talentul şi, aş îndrăzni să spun, farmecul plin de eficacitate diplomatică al lui Teodor Baconsky să prisosească. Piesă fundamentală în procesul complicat, delicat şi minat de imprevizibile piedici al invitării Papei Ioan Paul al II-lea în România, fostul ambasador la Vatican s-a impus drept unul din profesioniştii de prim rang apăruţi după 1990. Am serioase dubii că fără schimbările începute sub ministeriatul lui Andrei Pleşu şi continuate, acum, de Mihai-Răzvan Ungureanu, ar fi apărut o categorie, alternativă şi convingătoare, de noi diplomaţi. Or, sistemul vechi se apără din răsputeri. Aşa-zişi "diplomaţi de carieră", specializaţi în genuflexiuni politice şi într-o multilaterală cunoaştere a primitivei ideologii comuniste supravieţuiesc, bine-mersi, în structurile de reprezentare externă ale unei Românii cu pretenţii de europenitate.
Panaşul de mucegai al multora care-ar trebui să construiască imaginea unei Românii credibile, îi dezarmează până şi pe cei mai înfocaţi dintre iubitorii noştri. Şi nu mă gândesc la cine ştie ce ţară exotică de prin Africa sau Asia extremă. Chiar aici, în buricul-buricului Europei dai d