Serios, mi-as dori sa nu mai am ce scrie despre traficul din Bucuresti. As vrea ca circulatia sa fie o chestie la fel de previzibila si sedata ca in Elvetia sau Germania, unde cred ca ai mai multe "sanse" sa mori lovit de fulgerul globular decat sa te calce vreo masina. Mi-as dori ca soferul bucurestean sa primeasca un soi de medicatie care sa-i deschida bine ochii, sa-i inchida gura si sa-i puna mainile pe volan si pe schimbatorul de viteze, acolo unde le e locul, nu pe mobil, pe tigara, pe ziar sau pe tipa din dreapta.

Si, de cateva zile incoace, imi doresc si mai mult lucrurile astea, mai precis de cand un ametit care chiar nu are ce cauta cu volanul in brate era sa ma trimita pe lumea cealalta.

O intersectie pe Bulevardul Unirii, unde vreo 2 benzi merg inainte si una e rezervata pentru cei care o iau in stanga. Pe langa faptul ca semafoarele functionau perfect, in intersectie mai fiinta si "organul", un exemplar care, spre deosebire de multi alti confrati, chiar incerca sa descurce traficul, nu sa transforme o situatie dramatica intr-una deznadajduita. Se face rosu pentru cei care mergeau inainte, iar cei de stanga (printre care si eu cu al meu sot) ne vedem de treaba. Din nefericire, din sensul opus venea vajnic proprietarul unei lazi de ceva zeci de ani, care, din motive evident estetice, mai fusese dotata si cu un soi de bull-bar ruginit si zimtuit. Si stateam eu asa si ma uitam pe geam, in timp ce traversam intersectia, si vad cum gramada de tabla de tanc se precipita catre noi, in vreme ce soferul se uita pe undeva prin stanga (probabil la panourile publicitare), iar agentul de circulatie se holba neputincios.

N-as putea spune ca mi-a trecut viata prin fata ochilor, pentru ca tot speram ca pseudo-soferul o sa-si vina in fire si o sa opreasca. Ceea ce a si facut - in usa din partea mea, dupa care s-a mai invartit si a mai lovit si usa di