"Capul plecat, ocheşti şi tragi repede. Acum puţin contează rezultatul. Dar vreau să dobori pasărea cum iese din trapă. Nu te uiţi înainte la nimic altceva decât la cioc.
Te iei numai după cioc când ocheşti. Dacă nu vezi ciocul, ocheşte unde ar trebui să fie. Şi-acum, ce vreau eu de la tine, este viteza, este iuţeala...
Băiatul era un trăgător înnăscut, dar lucrase mult ca să facă din el unul desăvârşit, şi în fiece an, când îl lua şi-l punea să exerseze viteza, băiatul reuşea şase ori opt focuri din zece. Pe urmă ajunsese la nouă din zece; apoi, să te ţii, la câte douăzeci din douăzeci, - fără să-l mai învingă decât norocul, care, în cele din urmă, se ştie, numai el separă trăgătorii perfecţi.
Nu-i arătase niciodată tatălui său altă poveste scrisă. La sfârşitul vacanţelor, nu era mulţumit de nici una. Zicea că trebuia să fie absolut sigur de succes, înainte de a i-o arăta. După ce ar fi terminat-o, i-ar fi trimis-o tatălui său s-o citească. Avusese vacanţe grozave, zicea el, printre cele mai frumoase, şi era mulţumit că putuse citi atâtea cărţi, încât îi era recunoscător tatălui său că nu îl îndemnase prea mult să scrie, fiindcă, la urma urmei, vacanţele erau vacanţe, poate printre cele mai reuşite vacanţe, în timpul cărora trăise cele mai plăcute momente pe care le petrecuseră vreodată împreună.
Trecuseră şapte ani de când tatăl său citise povestea care obţinuse premiul acela. Ea se găsea în cartea de care dăduse căutând alte cărţi în odaia de altădată a băiatului. De îndată ce văzu cartea, ştiu de unde venea povestea. Un sentiment de familiaritate prelungită îl cuprinsese.
Răsfoia cartea şi ea era acolo, neschimbată, cu acelaşi titlu, într-un volum de nuvele foarte bune, aparţinând unui scriitor irlandez.
Băiatul îl copiase cuvânt cu cuvânt, folosind şi titlul original.
@N_
