Multi profesori promoveaza, din pacate, ideea ca e mai important sa te bati pentru a avea o imagine buna decit sa indrepti o realitate proasta. Ipocrizia e la putere Am fost la o festivitate de inceput de an scolar la un liceu de elita din Iasi si am asistat, alaturi de sute de elevi si parinti, la o lectie de ipocrizie. Conducerea scolii a prezentat un discurs artificial, in limbaj lemnos, lipsit de continut, de credibilitate si chiar de etica. Fraze de genul "multumim fostei doamne directoare care ne-a invatat drumul spre perfectiune" au stirnit ilaritate. (Intre altele, trebuie spus ca fosta doamna directoare era renumita si pentru cadourile scumpe primite ani la rind de la elevi si parinti, nu stim daca pretinse sau nu). Nu doar eu am remarcat ca cel mai bun discurs a fost cel al reprezentantei elevilor, care a vorbit natural, direct, fara cuvinte pompoase. V-am prezentat acest episod pentru ca, in opinia mea, releva un aspect important al crizei de care se tot vorbeste cind vine vorba de scoala romaneasca: si anume, starea unei (bune) parti a corpului profesoral. Fara a dori sa sustinem ipoteza ca profesorii sint sursa tuturor relelor, trebuie admis ca rolul lor este hotaritor nu doar pentru ceea ce merge bine, ci si pentru ce merge prost. Nu este profesor care sa nu isi aroge merite pentru un olimpic, dar n-am auzit unul sa isi asume un repetent. Raspunderea pentru rateurile scolii este totdeauna impersonala si difuza. Vinovati pentru acestea sint "sistemul", "societatea", "anturajul", "criza de valori", "tranzitia" si, nu in ultimul rind, "mass-media". Profesorii, nu. Ei isi fac datoria. Chiar cu salariile mici pe care le primesc, ii invata pe copii "drumul spre perfectiune". E numai problema celor din urma daca nu stiu sa aprecieze efortul maestrilor si sa-i urmeze, nu-i asa? Este limpede ca atit la succesul, cit si la insuccesul unui elev contribuie si siste