Entuziasmul de filosof amator asociat cu stilul bombastic genereaza un comic involuntar de genul celui din discursurile lui Rica Venturiano.
Despre betia de cuvinte a scris Titu Maiorescu un articol ale carui ecouri nu s-au stins nici azi. Totusi, betia de cuvinte se practica in continuare, la peste o suta treizeci de ani de la publicarea acelui articol.
O ilustrare, printre altele, a betiei de cuvinte o constituie amplul poem (trei sute si ceva de pagini) filosofico-testamentar Fiului meu de Grigorescu Ioan (Noni), aparut recent la Editura Kullusys. Autorul a avut, fara indoiala, o intentie frumoasa (sa scrie o "carte de invatatura" pentru fiul sau), dar trecand la fapte a realizat un lung si grandilocvent discurs in versuri, lipsit de idei. Ceea ce ramane dupa lectura lui este doar o stare de exaltare provocata de intonarea apodictica a unor banalitati:
"Sa ne bucuram de viata noastra binecuvantata/ Caci pe langa deziluzii ea-i o sursa de splendori,/ Floare minunata care infloreste doar o data,/ Ca apoi uscandu-se sa lase locul altei flori."
Uneori entuziasmul de filosof amator asociat cu stilul bombastic genereaza un comic involuntar de genul celui din articolele si declaratiile lui Rica Venturiano:
"Multe fapte-n existenta sunt imprevizibile/ Sau superbe, eclatante sau de un tragism notoriu/ Cu infern si paradis ce-s incomprehensibile,/ Si realitatea unde-i viata, chin si purgatoriu."
Melania Cuc - autoarea volumului Iisus din podul bisericii, Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2006 - se imbata si ea cu cuvinte mari. Impresionata de celebra scrisoare adresata de Gabriel Garc?a M?rquez planetei, dezvolta un lung monolog eseistico-confesiv pe tema mortii (si pe alte teme, la fel de grave) fara sa reuseasca sa ne comunice altceva decat o stare de surescitare, asemanatoare cu aceea produsa de alcool. De un umor irezistibil (desi neintentionat
