* Paul Cernat, Andrei Ungureanu Războiul fluturilor, Editura Polirom, 2005.
Recent a apărut la Editura Polirom, în cunoscuta colecţie de proză tînără, "Ego. Proză", volumul Războiul fluturilor, semnat de doi tineri autori, Paul Cernat şi Andrei Ungureanu. Cartea este subintitulată "traducere şi adaptare liberă dintr-o limbă necunoscută" şi conţine realmente cîteva pagini cu semne obscure, presupuse a fi scrise în limba fluturilor. Pentru că despre asta e vorba, o ficţiune absolută, cu personaje fluturi, a cărei poveste rezidă în rivalitatea dintre fluturii de zi şi fluturii de noapte. Cum s-a remarcat deja, acest mic roman-bestiariu, ficţiune animalieră, deopotrivă graţioasă şi necruţătoare, este altceva decît proza tînără, biografistă, mizerabilistă şi puternic erotizată care se scrie astăzi la noi. Ambalată în volutele unui soi de regal verbal (pentru conformitate), ea îţi poate servi numai antreul (adică rafinamentul lingvistic), dar - în funcţie de apetit - poate merge mai departe, la felul principal, consistent: bestiariul recondiţionat, alegoric şi garnisit cu efectele speciale ale realităţii virtuale. Cei mai înţelepţi se vor păstra însă pentru desert, ciugulind cîte puţin din savoarea lingvistică şi din scenariul de heroic fantasy în haine flutureşti. Ca să vedeţi ce gust vă aşteaptă la desert, iată un mic citat: "O vreme se certaseră între ele ce va lua fiecare. Într-un final se ajunsese la un acord: moliile îşi puteau face apariţia oricînd şi ar fi trebuit să împartă totul cu ele. De pe urma înţelegerii, Catocala Frasini se alese cu dresuri; Catocala Hymenaea cu sclipitoare dessous-uri; Nyphagoga - cu rimel, cu fond de ten şi, ca să rimeze, cu poezii de Octavian Goga".
Chiar aşa, de ce scriu autorii istoria asta animalieră? Ca să rimeze, ca să se joace, cel mai probabil, dintr-o veselă (şi tristă, pentru că fluturii se devoră între ei cu cru
