partea aXXII-a

U ltimele mele studii despre păstorii mongoli (un film documentar şi o carte pe care a citit-o Laura şi mi-a făcut şi mie un rezumat) m-au dus la concluzia că iurta este locuinţa ideală. Iurta este un cort ţuguiat care poate adăposti confortabil o familie mare cu prieteni cu tot. Interiorul este mobilat cu covoare groase şi, dacă afară vîntul şi ninsoarea fac ravagii, tu, în iurta ta, poţi să stai liniştit, să bei şi să tragi la tutun. Cînd stihiile încetează să mai facă ravagii, faci sul covoarele, desfaci iurta şi o reduci la dimensiunile unui pachet, îţi încarci catrafusele şi familia şi prietenii pe cai şi cămile şi p-aci ţi-e drumul pînă la următorul popas, 2.000 de metri în sus pe munte. Acolo despachetezi iară, mai faci un chef, şi tot aşa pînă ajungi la tîrgul de la malul mării unde îţi scoţi la vînzare vacile cele grase şi oile şi poţi face un ban frumos. Ar fi stilul de viaţă ideal, dacă ai putea să te dispensezi de vaci şi oi. Păstorii mongoli au nevoie de ele pentru traiul zilnic. Un occidental, cu un cont în bancă mediu (sau chiar spre modest), nu are astfel de necesităţi, aşa că traiul la iurtă este chiar un mod economic de a te bucura de viaţă. Cu iurta poţi să te ţii departe de drumurile bătute, ceea ce ţi-ar fi peste mînă cu o rulotă. Mai mult, poţi folosi o maşină de

teren în loc de cai, ca să-ţi cari iurta, şi în care să doarmă rudele mai singuratice, cărora nu le place să stea la comun în cercul iurtei. Întotdeauna am recomandat nomadismul ca remediu la fascism. Am scris în trecut despre mobila tuaregilor şi nu mi-am ascuns simpatia pentru nici un mijloc care permite susţinerea vieţii în mişcare. Am fost dintotdeauna şi încă mai sînt un pic bănuitor în faţa oricărui habitat motorizat, dar nu pot face nimic împotriva roiurilor de Mad Max care se învîrt în juru-mi acum, gata să ucidă pentru benzină. Dacă aşa o fi să fi