Acum vreo doua saptamini a aparut o revista (de-a noastra, de-a sefistilor) care "s-a ocupat" de mine pe o pagina intreaga. Si nu orice pagina, mi-a fost dedicat editorialul. Dar nu despre asta vreau sa vorbesc - cine, ce, cind, unde, de ce? -, fiecare e liber sa aiba opinii si sa si le exprime (desi articolul a fost urit, murdar, n-am citit niciodata in ultimii douazeci de ani asa ceva).
Am spus asta doar ca sa stiti de la ce plec (nu vreau sa intru in polemici, desi am mai zis o data ca nu vreau asta si am obtinut o reactie si mai violenta - exact asta despre care vorbeam).
Pentru mine, important este ceea ce a urmat aparitiei acelui articol: telefoane, mailuri, discutii pe internet prin care eram asigurat de sprijinul (moral) al prietenilor sau doar al unor cititori necunoscuti. Ultimul telefon pe care l-am primit pe acest subiect era de la cineva important, chiar important in acest domeniu, cineva cu multa experienta, cineva care a facut de toate, cineva care stie cum e sa faci, cum e sa te lupti cu unii si cu altii ca sa izbindesti, cineva care a aflat si cum e, dupa ce ai reusit sa faci ceva, sa fii aratat cu degetul, contestat, cum e sa afli ca unii ar vrea cu tot dinadinsul sa-ti omoare capra. De ce? Cum de ce? Pentru ca exista, frate! Ce pacat mai mare ar putea avea un om, decit acela de a exista? Si de a fi vazut... ca, de fapt, asta e problema.
Nu ma mai deranjeaza astfel de lucruri, sint tabacit, au fost prea multe.
Fals. Ma deranjeaza, dar nu ma mai impiedic de ele, nu ma mai fac sa ezit (ca de renuntat nu mai renunt de mult).
Dar face bine sa stii ca exista oameni care iti apreciaza munca si efortul, ca tot ce faci nu faci degeaba. Oricit de puternic ai fi, o vorba buna este oricind binevenita. Pe vorbe bune ne sprijinim ca sa tinem drumul drept. Si eu zic ca tin un drum drept. Ca n-o fi el autodstr
