Bucuresti. Anul 2006, luna dedicata francofoniei. Intre blocuri, oamenii stau la coada ca sa dea bani. Isi pla-tesc abonamentele la televiziunea prin cablu. Un reality-show national. Romania. Bucuresti, Piata Gorjului. Anul 2006. Luna dedicata francofoniei. Intre blocuri, oamenii stau la coada ca sa dea bani. In fiecare luna, aceeasi poveste. Uneori, coada ia forme surprinzatoare, ca un sarpe urias, incolacit in jurul catorva copaci, ocolind masinile parcate pe trotuar, destramandu-se spre intersectie.
Ce-ti trebuie ca sa te uiti la meciuri, la telenovele, la stiri sau la vreun film? Pai, inainte de toate, trebuie sa-ti cumperi un televizor. Dupa asta te duci frumusel la compania de cablu care si-a intins reteaua in blocul tau cu o copie de pe buletin, cu vreo 30 de lei noi si cu actul de proprietate al locuintei.
TIPUâ DE LA CABLU. Faci un contract, iar firma de cablu te anunta ca la data de cutare, la ora cutare, tipul de la cablu o sa-ti faca o vizita ca sa te conecteze. In ziua respectiva te invoiesti de la serviciu si te pui pe asteptat. Bineinteles, tipul vine cu o intarziere de cel putin doua ore, mai ceva ca personalul de Pietrosita. Dupa ce-ti gaureste cel putin doi pereti si iti mai percepe o taxa, esti fericit, ai cablu si multe canale pe care sa zappezi seara, dupa ce te-ai intors de la serviciu. Si dupa asta? Ei bine, dupa asta trebuie sa platesti abonamentul lunar, ca sa nu vina acelasi tip, care ti-a gaurit peretii, sa-ti taie fericirea. Dar nu e asa de simplu sa platesti. In Militari, de exemplu, trebuie sa-ti pierzi vreo doua ore din viata in fiecare luna pentru a ajunge in fata unei casierii.
Coada la plata cablului din Militari o bate in lungime si in lentoare pe cea de la lumina sau pe cea de la politie. In zilele cele mai putin aglomerate, codoiul nu scade sub 20 de metri lungime. Luni dupa-amiaza ne-am asezat si noi la c
