Care ar putea fi termenul potrivit pentru situatia in care o persoana publica ori un intelectual de prestigiu care a colaborat cu Securitatea (nuantele sint necesare aici: din zel si fanatism, din frica si lasitate ori fiindca a fost santajat) se auto-deconspira inainte ca dosarul sau sa fie livrat opiniei publice de catre CNSAS?
Grupul pentru Dialog Social a publicat de curind in revista „22“ un „Apel la responsabilitate si discernamint“.
Pe linga chestiunea logica si de bun-simt pusa de acest Apel, in care se insista asupra primei etape necesare in dosariada, aceea a deconspirarii inainte de toate a fostilor ofiteri de Securitate, GDS solicita CNSAS si Parlamentul Romaniei in chestiuni adiacente: CNSAS, pentru a afla daca exista si alti membri GDS (in afara celor deconspirati deja) care au colaborat cu Securitatea; Parlamentul,
pentru a vota o eficienta si echitabila (sint termenii Apelului) lege a lustratiei.
Exista insa, desi vag intuibila in acest Apel, si altceva: o sugestie ca, daca mai exista eventuali membri GDS colaboratori ai fostului aparat de represiune din Romania comunista, acestia sa opteze pentru calea demisiei si sa se retraga din GDS, astfel incit GDS sa nu fie pus in situatia de a-i demite ori chiar dezonora.
Am inceput acest text cu Apelul GDS nu pentru a face vreun studiu de caz despre membrii care au fost deconspirati din rindurile sale, ci pentru a discuta sugestia vag intuibila din Apel, aplicata insa la scara nationala.
Care ar putea fi termenul potrivit pentru situatia in care o persoana publica ori un intelectual de prestigiu care a colaborat cu Securitatea (nuantele sint necesare aici: din zel si fanatism, din frica si lasitate ori fiindca a fost santajat) se auto-deconspira inainte ca dosarul sau sa fie livrat opiniei publice de catre CNSAS? Probabil ca acest termen e
