IN MEMORIA LUI VLADUT S-a urcat in tren si a luat la strabatut culoarul in cautarea locului pe care i l-a ales calculatorul. Si de data asta a ajuns tot in ultimele secunde la gara. Pentru ca nu-i place sa piarda timpul stand, il pierde facandu-si de lucru pana-n ultimele minute. IN MEMORIA LUI VLADUT S-a urcat in tren si a luat la strabatut culoarul in cautarea locului pe care i l-a ales calculatorul. Si de data asta a ajuns tot in ultimele secunde la gara. Pentru ca nu-i place sa piarda timpul stand, il pierde facandu-si de lucru pana-n ultimele minute. De cand se stie a tot alergat dupa tren. Dar il prindea intotdeauna. Chiar daca trenul pornea fluierand, fasaind si zdranganind, ea se urca. Cu limba umflata, picioarele tremurande si respiratia taiata de efort, tot urca. Teama de a astepta urmatorul tren era mai mare decat cea de a-si rupe gatul la urcarea din mers. Anii au trecut si iata… acum e invers. Prefera sa piarda timpul... Sa fie doar anii de vina? Nu stie! Stie doar ca uneori o cuprinde panica. Este o frica ce i se insinueaza ca un hot si o face sa-si simta sangele vuind si sa-si auda inima. De aceea acum a urcat in tren, chiar daca-i lipseste fumul inecacios, care se asternea in straturi pe culoare. Chiar daca stie ca-i va lipsi tutunul si, ca o consecinta, rabdarea. Chiar daca orele petrecute in tren vor fi mai multe (pe ruta Constanta - Bucuresti), mai lungi si mai chinuitoare decat au fost vreodata, l-a preferat microbuzelor care in ultimul timp se rastoarna peste tot. Desi sentimentul de panica nu i-a afectat increderea in oameni (decat la nivel de principiu incalcat sistematic), totusi exista si exceptii: soferii de microbuz. Nu are incredere in ei. Chiar daca microbuzul ar scurta distanta pe cea mai importanta componenta a ei: timpul.

Si-a gasit locul si s-a asezat cat a putut de confortabil. Trenul a plecat, iar prin fata ei trec