Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vinul se schimbă la faţă

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 24 septembrie 2006 ·

Vinul european trebuie să treacă printr-o reformă! Aşa a hotărât statele membre UE. Şi asta pentru că producătorii europeni de vin se confruntă cu o problemă vitală: în timp ce producţia este în creştere, pe consumatorii îi numeri pe degete. Deşi acum totul este doar la nivel de discuţie, până la începutul lui 2007 se va pune şi pe hârtie. Oficialii europeni estimează că reforma va intra în vigoare abia în 2008 sau 2009. Şi cum până atunci România va fi membră UE cu acte în regulă, reforma vinului nu ne va ocoli. Sunt puse în agenda întâlniri cu patronatele din industria vinului, pentru a se discuta modul în care România se va raporta la această propunere de schimbare a vinului.

Mai bun vinu' din America de Sud

UE are planuri mari: să întărească reputaţia vinurilor europene şi să recâştige segmentele de piaţă pierdute mai ales în favoarea importurilor din America de Sud. Deşi s-au acumulat stocuri importante de vin, de peste 15 mil. hectilotri, doar 8,4 la sută reprezintă producţia UE-27. Cu toate acestea sunt peste 1,5 milioane de companii producătoare de vinuri în toată Uniunea Europeană, producţia fiind în creştere. Acest lucru n-ar fi rău dacă ar exista consumatori suficienţi şi posibilităţi de stocare a mărfii. Dar oferta mai mare decât cererea nu duce decât la reducerea preţurilor şi implicit la golirea buzunarelor producătorilor.

Mai multe căi de atac

Reforma vinului urmăreşte în principal echilibrarea cererii şi a ofertei. Pentru asta există mai multe căi de rezolvare. Fie se menţine situaţia actuală şi se aşteaptă ca piaţa să se regleze singură, fie se limitează supraproducţia. Cum? Prin trecerea la plăţi directe conform reformei Politicii Agricole Comune, iniţiate în 2003 sau prin liberalizarea totală a sectorului vinului, cu transferarea bugetului spre măsurile de dezvoltare rurală.

Dacă aceste metode dau greş, UE intenţion

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 18 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 32 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite, declarat "persona non grata" de către secretarul de stat american, Marco Rubio

Wall-Street.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american, Marco Rubio, l-a declarat pe ambasadorul Africii de Sud în Statele Unite "persona non grata", acuzându-l în special că îl "urăşte" pe preşedintele Donald Trump. Ebrahim Rasool "alimentează tensiunile rasiale, urăşte Stat

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 48 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Vremea

București
acum

23°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/6°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

17°
sâm.

11°/19°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°