Tehnicianul Stefan Stoica va fi numit, luni, antrenor principal al echipei Universitatea Craiova. El il va inlocui pe Ovidiu Stanga, care a demisionat sambata seara, dupa ce echipa din Banie a pierdut cu 0-2, in fata formatiei Otelul Galati, in etapa a IX-a a Ligii I.
Stefan Stoica a ocupat, pana in prezent, functia de antrenor secund la Omonia Nicosia, formatie pregatita de Ioan Andone.
Patronul Universitatii, Adrian Mititelu a declarat ca echipa sa nu va retrograda. "Avem valoare si ne putem reveni. Stanga, Stefanescu si Ungureanu si-au dat demisiile si eu le-am acceptat pe loc. Consider ca am gresit atunci cand i-am adus pe Ungureanu si pe Stefanescu. Nu spun ca nu sunt antrenori cu valoare, insa nu au colaborat si aici s-a rupt totul" - a adaugat Mititelu.
Pe alta parte, fostul director tehnic Costica Stefanescu a apreciat ca nu are sanse de ramanere in Liga I, si nici sa faca baremul impus de Liga. "Jucatorii sunt cu moralul la pamant. Ca sa mai fie sperante, trebuie adusi 5-6 fotbalisti, insa ma tem ca in iarna, pentru ca acum nu se poate, va fi prea tarziu. Craiova este pe un butoi de pulbere.
Indiferent de pozitia lui Mititelu, eu eram hotarat sa imi dau demisia, dar nu voiam sa fiu considerat las", a mai spus Stefanescu.
Tehnicianul Stefan Stoica va fi numit, luni, antrenor principal al echipei Universitatea Craiova. El il va inlocui pe Ovidiu Stanga, care a demisionat sambata seara, dupa ce echipa din Banie a pierdut cu 0-2, in fata formatiei Otelul Galati, in etapa a IX-a a Ligii I.
Stefan Stoica a ocupat, pana in prezent, functia de antrenor secund la Omonia Nicosia, formatie pregatita de Ioan Andone.
Patronul Universitatii, Adrian Mititelu a declarat ca echipa sa nu va retrograda. "Avem valoare si ne putem reveni. Stanga, Stefanescu si Ungureanu si-au dat demisiile si eu le-am ac