Istoria literaturii ni s-a mai imbogatit cu un autor, unul din spita fantasta a lui Macedonsky, Mateiu Caragiale si Emil Botta, ruda buna cu partea estetizant-dandysta a Cercului Literar sibian: Emil Ivanescu (fratele mai mic cu zece ani al poetului Mircea Ivanescu zis Mopete).
O surpriza literara Nascut la Bucuresti la 8 august 1921, Emil avea sa se sinucida la 22 de ani, la 4 iulie 1943. A fost licean la "Spiru Haret" (cand a publicat la Vlastarul), a facut un an de Medicina, de unde va fi plecat in 1940 fara vreun motiv serios, pentru a colabora la Albatros-ul din 1941-1942, alaturi de Geo Dumitrescu, Virgil Ierunca s.a. In 22 de ani de viata wertheriana, Emil Ivanescu a strans calitati la modul exploziv, intr-o combustie spiritual-estetica mortala la propriu: meloman (si pianist) exaltat, carturar imbibat de eruditie, dar si poet hipersensibil cu fibra romantic-baroca, deschis catre simbolism, parnasianism, dandysm si manierism, catre poezia dramatica de tensiuni cvasi-expresioniste, in totul - un personaj demn de Oscar Wilde, Villiers de lâIsle Adam sau Huysmans. Pagina lui galgaie de afinitati nu doar cu acestia, dar si cu Lautreamont, Rimbaud, Baudelaire, DâAnnunzio, Rilke, Valery, Dostoievski, E.A. Poe, Gide, Cocteau, Th. Gautier, Mallarm..., Proust, Nerval, Musil, Novalis... Totul intr-o dulce-otravitoare decadenta, bolnava de ea insasi, de rafinamente morbide si constiinta crepusculara a extinctiei, in vreme ce eul scriitor - insumare de "maudits malaimes" - se revarsa in jurnal si corespondenta ca un torent de lava autocontemplat in extaz pe sonoritati de Chopin si Ravel.
ARDOAREA PURITATII. Iata-i stilul: "Alba, aratarea ei mi se dezveli deodata, fastuos dezmat al gandului. Arsita de dogoritoare savana a pulpelor prelungi, neincetat ingemanate, neincetat albe. Sovaiam inainte de a-mi arunca tot trupul in ea, dar odata cercul despicat al a
