Companiile de pe piata constructiilor se afla in cautare de personal, in incercarea de a acoperi diferite pozitii, de la consultanti tehnici si sefi de santier pana la economisti. O alta oferta interesanta a mai venit saptamana trecuta din zona pietei de leasing.
Companiile de constructii si cele de leasing au lansat unele dintre cele mai consistente oferte de angajare, la concurenta cu angajatorii din industria farmaceutica sau cea de solutii IT.
Cautarile vizeaza in principal candidati cu experienta de cativa ani pe pozitii similare celor urmarite, iar specialistii in resurse umane sustin ca salariile pleaca de la valori nete de 300 de euro lunar si pot ajunge chiar pana la 2.000 de euro, in cazul posturilor de management. Sedesa, Summa, Lindab sau Bau Construct sunt cativa dintre constructorii sau producatorii de materiale de constructii care vaneaza atat competente in zona tehnica, precum si specialisti pe alte zone, cum ar fi cea financiar-contabila sau a managementului de produs.
Spre exemplu, compania spaniola Sedesa recruteaza pentru postul de economist-controller, profilul candidatului asteptat incluzand absolvirea unei facultati de profil, precum si experienta de minimum trei ani in domeniul financiar-contabil, intr-o firma de constructii.
Summa Romania asteapta CV-uri pentru pozitia de procurement specialist, care va presupune, printre altele, identificarea furnizorilor de materiale si incheierea de contracte cu acestia. Compania pretinde cel putin un an de experienta, precum si diploma de studii superioare in inginerie.
Posturi libere exista si in filiala locala a grupului suedez Lindab, care produce profiluri de tabla si tubulatura de ventilatie pentru constructii civile si industriale.
Compania cauta oameni cu experienta pe piata de profil pentru pozitiile de area technical consultant pentru afacerile din Bucuresti, B