In timp ce la Lyon campioana Frantei castiga in fata unor tribune arhipline cu 4-1 partida cu Lille, pe Stadionul National, cu numai 1000 de suporteri prezenti la meci, Steaua s-a chinuit in fata Gloriei Bistrita, castigand greu, cu 2-1. Un meci care nu mai poate fi considerat o repetitie generala inaintea confruntarii cu campioana Frantei, de marti, Cosmin Olaroiu fiind obligat sa prezinte o echipa fara foarte multi titulari de drept, absente datorate accidentarilor (Radoi, Iacob, Cristocea, Paraschiv), suspendarilor (Nesu, Thereau, Nicolita) sau din ratiuni care tin de menajarea unor jucatori (Carlos, Dica, Lovin, Ghionea, lasati pe banca de rezerve). Steaua nu s-a simtit in apele ei, obisnuita linie de mijloc, fara Nicolita, Paraschiv si Cristocea, fiind una improvizata si ineficace, care nu a reusit sa lege jocul. Singurul sut spre poarta al bistritenilor a insemnat si golul oaspetilor, inscris de Costea in minutul 31. Steaua se agita, domina, dar lipsa de luciditate si nervozitate atat a fotbalistilor, cat si a bancii tehnice isi pun amprenta pe evolutia echipei. Egalarea survine spre finalul primei reprize, cand arbitrul Trandu acorda foarte usor un penalty gazdelor, transformat de Bostina. Sabau incearca sa apere egalul, in timp ce Olaroiu isi aduce aminte ca pana la finalul campionatului mai sunt de disputat 25 de etape, ca fiecare punct conteaza si, in consecinta, ii introduce in teren pe Dica si Lovin. Superioritatea gazdelor se accentueaza si ea este concretizata pe tabela de marcaj prin golul reusit de Oprita in minutul 79. Steaua castiga cele trei puncte puse in joc chiar daca a facut-o cu sufletul la gura. O victorie care are menirea sa readuca calmul in tabara lui Olaroiu, unde nervozitatea jucatorilor - 7 cartonase galbene vazute de stelisti in meciul cu Gloria! - influenteaza evolutia campioanei. Steaua are de indeplinit in grupele Ligii Campionil