Dr Tudor Ciuhodaru • Douazeci de betivi au ajuns la spital cu fracturi, traumatisme, plagi • De beat ce era, Mircea Cristescu nici nu stie cine i-a infipt cutitul in umarul drept • Un alt betiv a cazut din nuc, iar un altul de pe casa
Sambata trecuta, 20 de ieseni, dintre care doar trei femei, au fost transportati la Spitalul iesean de Urgente, deoarece, dupa ce au consumat bauturi alcoolice fara sa mai tina seama de consecinte, s-au batut ca chiorii. Astfel, in numai 24 de ore, medicii au pansat, au suturat si au administrat tratament celor 20 de petrecareti care au ajuns la spital cu plagi, traumatisme minore sau coma alcoolica. Unii dintre acestia au venit la spital direct din barurile in care au baut. Doar un barbat a venit la spital in stare grava.
Mircea Cristescu, in varsta de 42 de ani, din comuna Baltati, a fost transportat la Spitalul de Urgente, deoarece avea o plaga in umarul drept. Barbatul era atat de beat, incat nu stie cine l-a injunghiat cu cutitul in umar. Dupa ce s-a trezit din starea de betie, a fost si el surprins sa vada ca are umarul bandajat si ca se afla la spital. "Majoritatea pacientilor au ajuns la spital in cursul serii de sambata. Douazeci de pacienti au baut in baruri, discoteci, la domiciliu si din cauza starii avansate de alcool au avut loc diferite conflicte care s-au lasat cu urmari. Nu a fost nimeni in stare foarte grava. Un pacient a fost atat de beat incat nici nu a stiut ca a fost injunghiat si cine i-a infipt cutitul in umar. Barbatul a ajuns la noi si injunghiat, si in coma alcoolica. A fost o zi de garda destul de agitata, cu foarte multi pacienti cu traumatisme minore care au avut loc pe fondul consumului de alcool", a declarat dr. Tudor Ciuhodaru, seful Unitatii de Primire Urgente de la spitalul iesean. Un alt barbat, din comuna Raducaneni, a cazut de la o inaltime de aproximativ cinci