Pagina cititorilor.
In amintirea unei amintiri
Nu cred sa existe un loc mai plin de vraja decat satul acela mic, cocotat pe malul inalt, plin de imortele, scaieti albastri si pelin, la poalele caruia descoperi - asa, dintr-o data - marea prabusita intr-un albastru adanc si crud.
Pescarusii plutesc pe vant, nemiscati, iar stancile care ies din acea incredibila culoare a marii par animale uriase, venite acolo sa se inmulteasca sau sa moara. Iar in septembrie vin delfinii. Vin sau pleaca, ei stiu unde, in carduri mari, sarind peste valuri, jucandu-se, dansand peste spume. Ca sa ajungi din sat pe malul marii, trebuie sa strabati un camp, trecand linia ferata. In fiecare an, campul poarta o alta haina: albastra - de in, aurie - de grau si, poate cea mai glorioasa, cea a florii-soarelui - galbenul lui Van Gogh.
Cine nu stie unde se sfarseste campul si unde incepe marea are impresia ca paseste spre cer. Apoi o descopera - imensa si cantatoare - sub malul inalt, aruncata ca un covor fermecat, pe care nu poti decat sa te lasi purtat spre dunga aceea, mai inchisa la culoare, care uneste cele doua nuante de albastru si care se numeste orizont...
...E toamna si mi s-a facut tarziu in suflet si mi-e dor de mare. Acolo, in septembrie este anotimpul in care vantul se pierde printre ierburile uscate si scaieti, si daca iti apleci urechea, auzi ierburile plangand de dorul verii. Acolo, in septembrie poti sa vezi cum se prelinge seara in noapte, noaptea cum curge spre zi, ziua cum se indragosteste de soare si soarele cum moare din dragoste pentru Luna...
Acolo, la Schitu...
Mihaela-Ana Munteanu - B-dul Marasesti 42,
bl. 1, sc. 2, ap. 68, sector 4, Bucuresti, Op 53
Dudu
Locuiesc intr-un orasel inconjurat de munti. Iubesc muntele. O bucatica din ei ma inconjoara, o pot pipai cu ochii de pe balconul meu. Am chiar
