De 15 ani, Romania face intruna reforme. Dar oare ce masuram noi: timpul sau faptele? N-are nici o importanta cati ani au trecut. Important este ce au lasat acesti ani in urma lor.
Anii pot lega intre ei si infaptuiri, dar si amanari. Iar noi am dovedit ca, in toti acesti ani, am alunecat deseori spre amanari. Desi au fost si multe infaptuiri.
Acum, cu trei luni inainte de 1 ianuarie 2007, nu mai e timp pentru alte amanari. E momentul sa devenim parteneri de incredere ai tarilor din Uniunea Europeana.
N-are sens, cred, sa tot privim inapoi si sa ne facem reprosuri pentru amanarile de pana acum. Nici sa cautam vinovati. Are sens insa, acum, sa vedem cum pot fi indreptate lucrurile strambe din economie.
Trecerea a sute si sute de mii de oameni, in contextul tranzitiei, din intreprinderi de stat in intreprinderi private a adus rareori si schimbari de esenta in continutul muncii, in raporturile salariati-patroni, in legatura dintre masa de salariati si intreprinderea care i-a angajat. De multe ori, vinovati pentru aceasta inertie fiind chiar patronii, acei patroni incapabili sa-si imagineze ca intre cel care angajeaza si cei angajati pot exista si alte legaturi, bazate pe un parteneriat activ, cu totul diferite de falsa supusenie din intreprinderile socialiste. Prea putini au inteles ca din cauza acestui fixism, mostenit de la vechiul regim, au pierdut multi bani. Cei care au inteles, chiar daca mai tarziu, s-au salvat. Multi insa nu s-au putut salva.
Ar fi o eroare grava sa afirmam ca nu exista in Romania de astazi intreprinderi cu capital privat in care sa fie cunoscute si aplicate legile capitalismului modern. Dar tot atat de adevarat este faptul ca sunt putine. Cele mai multe insa vin dintr-o cu totul alta lume: cea a copilariei capitalismului. Sub aceasta incidenta, trei crize lovesc, in prezent, majoritatea companiilor cu capital priva
