Creditele ipotecare şi cele imobiliare se aseamănă foarte mult doar la destinaţia creditului. Ambele sunt destinate achiziţiei de apartamente sau case, de construire sau renovare a imobilelor sau pentru achiziţia de teren pentru o construire ulterioară.

Specialiştii susţin că creditul ipotecar este puternic reglementat de Legea 190/1999, iar băncile, din dorinţa de a adăuga totuşi facilităţi la aceste produse, au introdus în portofoliul lor un altul cu condiţii de acordare mai flexibile, nereglementat sau restricţionat în mod special printr-o lege - creditul imobiliar. Creditul ipotecar este de fapt o categorie a creditului imobiliar.

Garanţii

Patru factori diferenţiază cele două credite. În primul rând, garanţiile solicitate. Împrumutul ipotecar se garantează doar cu imobilul finanţat (proprietatea viitoare, care se ipotechează în favoarea băncii), iar cel imobiliar se poate garanta cu alte locuinţe (proprietatea solicitantului sau a unei alte persoane), depozite colaterale etc. De obicei, valoarea garanţiei trebuie să acopere 120% din valoarea finanţată.

Mărimea cotei finanţate

În cel de-al doilea rând, cele două credite sunt diferenţiate de mărimea cotei finanţate. În cazul creditului ipotecar, finanţarea este de maximum 75% din valoarea imobilului, fiind obligatorie contribuţia proprie de 25% (constituită ca avans). În cazul creditului imobiliar, acesta poate fi acordat fără a solicita împrumutatului un avans minim obligatoriu din preţul de achiziţie a imobilului.

Nivelul ratei lunare

O altă diferenţă este constituită de nivelul ratei lunare din venitul solicitantului. Dacă în cazul creditului ipotecar rata lunară nu poate fi mai mare de 35% din venitul lunar net, la creditul imobiliar aceasta poate ajunge până la 50% din venitul net. Astfel, se pot obţine sume mai mari printr-un credit imobiliar, l