KITSCHUL NOSTRU CEL DE TOATE ZILELE Prima oara am auzit termenul kitsch in familie. Bunica mea, femeie relativ simpla, facuse rost de o carpeta cu cerb adapat la izvor. Maica-mea, scolita, scuza carpeta in fata unei colege de facultate venita inoportun la Sibiu, unde statea cerbul pe un perete: "Iarta-ma, nu e gustul meu...". De atunci, termenul de kitsch m-a tot insotit.
O iubita de-a mea, care a mers in Grecia, mi-a adus niste matanii din plastic mov, in chip de suvenir. A tinut sa-mi spuna ca a dat sapte euro pe ele. Mi-a parut rau ca am o iubita toapa... atunci cand, de ziua mea, aceeasi persoana mi-a facut cadou un tricou pe care scria "Female Body Inspector - FBI", pe care il arborau cu constiinta ca sunt foarte glumeti toti baietii din cartier, m-am prins ca am o iubita proasta si am abandonat-o. Un coleg de redactie, in timp ce beam o cafea undeva in Herastrau, si-a cumparat o icoana dubla si viu colorata, care la nevoie era ba Sfantul Nicolae, ba Apostulul Pavel, depindea numai de cum o roteai. Depindea de cum priveai bucata de plastic. In aceeasi seara, trecand pe langa Casa Poporului, mi-am dat seama ca arhitecta Anca Petrescu a produs o porcarie de zile mari. O cladire cat malul, intr-un cocktail de stiluri indoielnice, la fel cum e si gustul lui Mitica Dragomir, care i-a cerut sus-numitei sa comita palatul Ligii Profesioniste de Fotbal.
AMORASI PE FESE. Pe unde am umblat, in tara sau pe afara, am primit drept cadou priapi din plastic roz, sticle de plastic, aproape imitatie de sticla, dar cu o forma "deosebita". O ruda apropiata a primit o decoratie oribila care se cheama "Meritul Cultural". Ca design seamana cu un bibelou de balci. Acum un an si ceva ma simteam inconjurat de kitsch-uri. Ma gandeam ca nu mai exista prea mult bun-gust in lumea in care traiesc. Aproape toate fetele pe la care treceam prin casa aveau un bibelou cu amorasi. Unele
