Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braila, reprezentata la Congresul Euro-African din Franta

Publicat in Vocea Brailei, marți 26 septembrie 2006 ·

Seful Sectiei pentru Copii si Tineret din cadrul Bibliotecii Judetene "Panait Istrati", Eduard Claudiu Braileanu, a participat de curind la cel de-al patrulea Congres International al Retelei Euro-Africane de Cercetari asupra Epopeii, care a avut loc la Universitatea Artois (Franta). In acest an, congresul a fost consacrat studiului copilariei in epopeele si traditiile europene si africane, iar la eveniment au participat profesori universitari din tara gazda: universitatile din Paris, Sorbona, Lille, Nantes, Tours; din Portugalia: Universitatea Lisabona, Canada - Universitatea Montreal, precum si din Senegal, Nigeria, Camerun. De asemenea, la eveniment a fost prezent si coordonatorul retelei Literatura pentru Copii, din cadrul Agentiei Universitare Francofone, Jean Foucault.

Eduard Claudiu Braileanu este actualmente student la masteratul in managementul organizatiilor culturale organizat de Universitatea Paris IX Dauphine. Tema de cercetare prezentata in cadrul congresului a fost "Cruciada copiilor. Privire comparativa asupra prezentei copiilor in literaturile tarilor latino-europene". "Prin alegerea acestei teme, am vrut sa pun in valoare o parte a literaturii romane, cea in care copiii apar ca personaje principale, prin raportarea acesteia la literaturile similare din Franta, Italia si Spania. De aceea, nu am ezitat sa-i compar, spre exemplu, pe humulesteanul Nica prin raportare la Morcoveata, eroul lui Jules Renard sau pe Mariuca lui Dumitru Almas cu micul erou lombard al lui Edmondo de Amicis, mort in razboiul pentru eliberarea Italiei, din 1859", a marturisit autorul. Acesta a mai subliniat faptul ca, din punct de vedere metodologic, cercetarea s-a focalizat asupra a cinci ipostaze ale personajului-copil: cel din povesti, aventurier, utopic, copilul-erou si, in fine, cel evocat in cadrul literaturii autobiografice.

"Prima ipostaza a permis

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°