Protestul personalului auxiliar din Ministerul Justitiei, la care s-a adaugat, de ieri, cel al magistratilor judecatori si procurori, risca sa dea peste cap activitatea institutiilor implicate in actul de justitie. Independent unii de altii, grefierii si judecatorii au intrerupt ieri activitatea, alaturindu-se colegilor din toata tara, o astfel de situatie nemaifiind intilnita in cei 17 ani de "democratie" postdecembrista. Daca grefierii au trecut la lupta sindicala din pricina neelaborarii legii salarizarii - urmare a esuarii negocierilor cu reprezentantii Ministerelor Muncii si Finantelor -, magistratii protesteaza "fata de modificarile legislative incompatibile cu independenta Justitiei", considerate a fi in neconcordanta cu normele europene actuale. Judecatorii si procurorii considera ca modificarile legislative impuse de guvernanti aduc "constringeri in instrumentarea si judecarea cauzelor".
"De 25 de ani, de cind sint judecator, nu am mai intilnit o astfel de situatie"
Pentru a sasea zi consecutiv, ieri, timp de trei ore, salile de judecata ale Tribunalului Braila, precum si cele ale Judecatoriilor Braila, Faurei si Insuratei au fost goale, iar accesul justitiabililor in arhive si registraturi a fost blocat, urmare a protestului personalului administrativ din Justitie. Intre orele 9.00 si 11.00, zeci de grefieri avind in piept inscriptia PROTEST si banda alba la mina (tip "greva japoneza"), in frunte cu liderul de sindicat Viorica Gheorghe - Bach, s-au adunat in "Sala pasilor pierduti", ca sa protesteze impotriva neelaborarii legii salarizarii, urmare a esuarii negocierilor dintre Federatia Sindicala "Justitia" si reprezentantii Ministerului Muncii si cei ai Finantelor. "Protestam, de asemenea, pentru faptul ca, prin proiectul ce urma a fi adoptat, drepturile ne sint vatamate. Intelegem sa ne continuam forma de prot