Val de plecari din SRI Arges
PITESTI. SRI Arges se confrunta in aceasta perioada cu un adevarat val de cereri de pensionare anticipata. Patru ofiteri activi, cu vechi state de plata in slujba serviciilor de informatii, au decis sa paraseasca sistemul, cei mai multi optand pentru afaceri in domeniul investigatiilor private sau paza si protectie.
Un caz interesant este cel al Mihaelei Stanciulescu, cel de-al cincilea ofiter care a decis sa paraseasca SRI, care, la doua luni dupa demisie, a optat pentru un post public extrem de important. Mihaela Stanciulescu este reprezentanta Avocatului Poporului, in cadrul unui Birou Teritorial pentru Arges si Valcea, recent infiintat la Pitesti.
Surse din Serviciul Roman de Informatii au lasat sa se inteleaga ca alti sase ofiteri vor parasi sistemul in urmatoarea perioada, in frunte cu Neculae Filip (foto), actualul sef al SRI Arges. (Madalin Popa)
Silvicultori anchetati
NEAMT. Doi angajati ai Directiei Silvice Piatra Neamt sunt cercetati penal pentru exercitarea defectuoasa a atributiilor de serviciu. Cei doi, un inginer si un padurar, sunt angajati ai Ocolului Silvic Ceahlau.
Inginerul ar fi marcat arbori in proprietati particulare, fara indeplinirea conditiilor legale, iar padurarul ar fi eliberat documente false pentru 20 de metri cubi de lemne. Infractiunile retinute sunt folosirea ilegala a ciocanului de marcat, abuz in serviciu contra intereselor publice si uz de fals. (Dan Sofronia)
Copil de capsunar fugit de acasa
IASI. O adolecenta din Belcesti, a carei mama este plecata de aproape un an la munca in Italia, a fugit de acasa si este cautata de politisti.
Fata, in varsta de 13 ani, se certa des cu tatal sau si a amenintat de mai multe ori ca va pleca de acasa la rude ale mamei sale din Petrosani sau Arad, desi nu stia adresa.
Acum o saptamana, adolescenta si-a luat catev