Romanii au mai trait o data, in secolul al XIX-lea. Diferenta care desparte epoca indrumata de pasoptisti si incununata de Carol I de vremurile noastre nu e totala.
Si atunci, Romania venea din afara. Si acum, problema de baza a tarii e desprinderea de obiceiurile vietii statice, de tipic oriental. Tulburator de asemanatoare sint pina si bufoneriile protipendadei. Atunci - franceza de salon, ciripita prin orase noroioase. Acum - francofonia, caravana de circ pe care Franta o parcheaza oriunde poate inchiria citeva zile de grandoare.
Insa procesele mari sint aceleasi. Presedintele Basescu a spus-o, saptamina trecuta, in fata parlamentarilor germani: obiectivul nu e accesul formal la Uniunea Europeana, ci modernizarea. Prima chestiune va fi rezolvata, chiar miine, birocratic si favorabil, de Raportul Comisiei Europene.
Cererea dumneavoastra a fost aprobata! Vom sarbatori, un timp, izbinda din hirtii, in frunte cu o elita politica arcuita in asteptarea miliardului si a biliardului cu fonduri europene. Abia cu a doua chestiune - modernizarea - trecem de la forma la fond. Modernizarea e un proces traumatic, o dezradacinare pozitiva.
Aici apar diferentele dure, cu care Romania se infatiseaza, iar, in pragul modernitatii.
De aceasta data, tara e mult mai putin pregatita. Ultimii 50 de ani ai secolului trecut au fost inghititi de o experienta devastatoare.
Comunismul a distrus bazele naturale ale agriculturii, a creat mirajul industriei, a fixat obisnuinta mecanica a muncii neproductive, a distrus, cu migala propagandistica si prin violenta Securitatii, cele mai importante valori ale vietii civile: increderea, solidaritatea, curajul.
Mostenirea comunista e mai grea in cazul Romaniei, tocmai pentru ca efectele ei continua, tacit, in plin decor democratic, prin buna asezare in stat a noilor elite
