Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mutu a ramas doar cu laudele

Publicat in GAZETA de SUD, marți 26 septembrie 2006 ·

In etapa a patra din Serie A, Fiorentina a inregistrat o noua infrângere, a treia de la inceputul sezonului, si misiunea de a se salva de la retrogradare pare tot mai greu de realizat. Cu Mutu integralist si cu Lobont rezerva, toscanii au fost invinsi cu 1-0 la Udine, gratie golului reusit de Vincenzo Iaquinta, in minutul 40. „Briliantul“ a fost considerat din nou cel mai bun jucator al formatiei „viola“, fiind de mai multe ori aproape de gol, insa portarul lui Udinese, De Sanctis, a prins o zi buna. Pentru prestatia sa, agentia Datasport l-a notat pe Mutu cu 6,5, dar l-a considerat cel mai bun jucator al Fiorentinei pe Liverani, care a primit 7. „A fost foarte aproape de gol si numai interventiile extraordinare ale lui De Sanctis l-au privat de aceasta bucurie“, a scris Datasport despre prestatia internationalului român. In schimb, site-ul violanews.com i-a dat nota 6 lui Mutu, considerând ca „este vinovat la golul primit, deoarece a pierdut prea usor un balon la mijlocul terenului. A incercat sa-si repare greseala, dar a dat peste un portar in zi mare“. Intr-un alt meci, AS Roma, cu Cristi Chivu lasat pe banca de rezerve, s-a impus cu 4-0 pe terenul Parmei, prin golurile reusite de Montella ('5), Perrotta ('45), Rosi ('54) si Aquilani ('90+3). Roma ocupa locul al doilea in clasament, având zece puncte, cu unul mai putin decât Inter Milano, revenita pe primul loc dupa victoria cu Chievo (4-3). Serie A, etapa a 4-a • Rezultate: Livorno - Milan 0-0, Catania - Messina 2-2, Inter - Chievo 4-3, Ascoli - Sampdoria 1-1, Empoli - Palermo 2-0, Lazio - Atalanta 1-0, Reggina - Torino 1-1, Siena - Cagliari 0-0, Udinese - Fiorentina 1-0, Parma - Roma 0-4. • Clasament: 1. Inter 10 puncte; 2. Roma 9; 3. Palermo 9; 4. Messina 8; 5. Empoli 8; 6. Siena 7; 7. Atalanta 5; 8. Catania 5; 9. Livorno 5; 10. Udinese 4; 11. Sampdoria 3; 12. Milan 2; 13. Cagliari 2; 14. Ascoli 2; 15. Torino 2

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°