Compania Foraj Sonde Târgu Mureş, a raportat pe primul semestru al anului 2006 o cifră de afaceri de 34,5 milioane RON, în scădere cu 10 la sută faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, şi un profit brut de 0,9 milioane RON, de peste trei ori mai mic decât cel din primele şase luni din 2005. Firma a înregistrat în primul semestru din 2005 afaceri de 38,7 milioane RON şi un profit brut de 2,76 milioane RON. Domeniul prioritar de activitate al companiei mureşene este extracţia petrolului şi a gazelor naturale. Foraj Sonde Târgu Mureş a fost înfiinţată în 1994 prin reorganizarea unor subunităţi ale fostei regii autonome a gazelor naturale Romgaz Mediaş. În prezent, firma are capital integral privat, în valoare de 1,3 milioane lei, iar principalul acţionar este Vasile Aron, care deţine 84 la sută din acţiuni. Titlurile Foraj Sonde sunt listate la bursa electronică Rasdaq şi au fost cotate, la închiderea şedinţei din 20 septembrie 2006, ultima zi de tranzacţionare, la 30 lei pe unitate. (R.M.)
Compania Foraj Sonde Târgu Mureş, a raportat pe primul semestru al anului 2006 o cifră de afaceri de 34,5 milioane RON, în scădere cu 10 la sută faţă de nivelul din perioada similară a anului trecut, şi un profit brut de 0,9 milioane RON, de peste trei ori mai mic decât cel din primele şase luni din 2005. Firma a înregistrat în primul semestru din 2005 afaceri de 38,7 milioane RON şi un profit brut de 2,76 milioane RON. Domeniul prioritar de activitate al companiei mureşene este extracţia petrolului şi a gazelor naturale. Foraj Sonde Târgu Mureş a fost înfiinţată în 1994 prin reorganizarea unor subunităţi ale fostei regii autonome a gazelor naturale Romgaz Mediaş. În prezent, firma are capital integral privat, în valoare de 1,3 milioane lei, iar principalul acţionar este Vasile Aron, care deţine 84 la sută din acţiuni. Titlurile Foraj Sonde sunt listate la bu