Voleiul braşovean se află la nivel de seniori, de o lungă perioadă de timp în agonie. Mai trăieşte doar la nivel juvenil prin formaţiile Liceului cu Program Sportiv. Nu trebuie să mai amintim că sportul cu mingea peste plasă are rădăcini adânci în oraşul de la poalele Tâmpei. Braşovul este, alături de Bucureşti şi Ploieşti, printre pionierii acestui sport atractiv, care cândva umplea sălile. De la retrogradarea echipei Tractorul, nu cu mult timp în urmă, şi practic de la desfiinţarea acesteia, s-au creat ceva discuţii pentru formarea unei echipe de categorie B, pentru că material uman ar fi. S-au găsit şi ceva sponsori, care şi-au arătat intenţia de a revigora acest sport. S-au făcut şi ceva formalităţi prin Clubul Sportiv Municipal, dar totul a rămas în coadă de peşte. După datrele pe care le deţinem, s-au găsit şi ceva bani, dar până la urmă a rămas numai echipa de juniori de la LPS-CSS, care, în sezonul trecut, a fost clasificată pe locul 14 în campionatul naţional.
Patru faze în
campionatul
juniorilor
În acest sezon, campionatul naţional al juniorilor se dispută cu 28 de echipe (patru mai puţin ca în ediţia precedentă), dispuse pe 7 grupe de câte patru formaţii. În prima fază, se dispută în sistem turneu, fiecare cu fiecare. Urmează două turnee, la ocupantele primelor două locuri. În faza a treia se clasifică primele trei echipe din serie la cele 4 turnee semifinale, fiecare cu câte 6 echipe. Din fiecare turneu se califică pentru turneul final primele două formaţii, turneu final care se dispută într-o singură locaţie, pe două serii de câte 4 echipe. Primele două echipe vor susţine meciurile pentru ocuparea podiumului.
Din formaţia braşoveană doi jucători au terminat junioratul: Flavius Mărgulescu şi Ionică Atasie, lotul fiind completat cu alţi jucători de la echipe din Braşov. Componenţa echipei este următoarea: Alexandru Fr