România a depus cererea de aderare la Uniunea Europeana la 22 iunie 1995, la doar câteva luni dupa intrarea in vigoare a Acordului European. Potrivit acestui acord, statele membre ale Uniunii sunt de acord cu extinderea catre Europa Centrala si de Est, cu conditia ca tarile asociate sa indeplineasca criteriile economice si politice necesare. In iulie 1997, Comisia Europeana adopta Agenda 2000, care include Avizul asupra cererii de aderare a României la Uniune. 1998 - un prim esec Procesul de extindere a fost lansat in mod oficial in 1998, atunci când sase dintre cele 12 state candidate incep negocierile de aderare (Cipru, Ungaria, Polonia, Estonia, Republica Ceha si Slovenia). România rateaza acest moment. Negocierile de aderare a tarii noastre au fost lansate oficial doi ani mai târziu, pe 15 februarie 2000, in acelasi timp cu alte cinci tari: Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia. Tarile candidate trebuie sa indeplineasca mai multe conditii esentiale: adoptarea oficiala si aplicarea acquis-ului comunitar; asigurarea unei bune functionari a pietei interne, in concordanta cu politicile Uniunii, cu o atentie speciala acordata domeniilor agriculturii, justitiei si afacerilor interne, protectiei mediului. 2002, o noua amânare In decembrie 2000, Consiliul European reunit la Nisa decide ca la sfârsitul anului 2002 sa dea unda verde aderarii tarilor candidate care indeplineau criteriile necesare. România ramâne din nou pe tusa, alaturi de Bulgaria. Pe 13 decembrie 2002, sefii de stat si de guvern reuniti la summit-ul de la Copenhaga au decis aderarea a zece state. Iar România si Bulgaria „pot deveni membre incepând din ianuarie 2007, in functie de progresele inregistrate in indeplinirea criteriilor de aderare“. Cele 29 de capitole de negociere au fost inchise, in sfârsit, in decembrie 2004, la patru ani de la deschiderea lor. In acelasi timp, României i se recomanda