Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MET este nevoită să colaboreze cu ADEPT

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 27 septembrie 2006 ·

16 persoane, primari, reprezentanţi ai primăriilor şi ONG-urilor din Sighişoara şi din zonă, au luat parte ieri la sediul Primăriei la prezentarea programului LEADER, un proiect care reprezintă o nouă abordare a Dezvoltării Rurale în perspectiva accesării fondurilor structurale destinate domeniului agricol, după aderarea la UE în ianuarie 2007.

O condiţie esenţială pentru accesarea acestor fonduri este formarea unui grup de Acţiune Locală care reprezintă parteneriate public private constituite în asociaţii formate din reprezentanţi ai sectoarelor public, privat şi ai societăţii civile din teritoriul respectiv.

Fundaţia Mihai Eminescu Trust a avut iniţiativa de a pune bazele unui astfel de Grup de Acţiune Locală, coordonat de un “animator”, care să includă Sighişoara şi comunele învecinate, inclusiv din judeţele Sibiu şi Braşov. Cu toate acestea. MET-ul nu are un animator format sau înscris la cursurile organizate de Ministerul Agriculturii pentru coordonarea unui GAL, în schimb urmează aceste cursuri managerul fundaţiei ADEPT Transilvania Cristi Gherghiceanu, cele două fundaţii cunoscute drept rivale fiind nevoite acum să colaboreze.

La finalul întrunirii de ieri, directorul de proiect LEADER din partea fundaţiei Mihai Eminescu Trust, Lucian Holban a precizat că o nouă dezbatere pe tema programului LEADER va avea loc în 11 octombrie la Primăria Sighişoara, la care este aşteptat şi un reprezentant al Ministerului Agriculturii.

Până atunci fundatia Mihai Eminescu Trust şi fundatia ADEPT Transilvania vor organiza întâlniri în comunele ce urmează a fi cuprinse în GAL pentru a le prezenta localnicilor în detaliu programul LEADER şi beneficiile constituirii unui Grup de Acţiune Local pentru zona noastră.

“GAL-ul este o unitate teritorială care trebuie să aibă până la 100.000 de locuitori, să cuprindă localităţi cu numărul total de maximum

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în jumătate de ţară

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta este valabilă vineri în aproximativ jumătate de ţară. Specialiştii spun că urmează reprize cu averse, vijelii şi grindin

ANAF atrage atenţia cu privire la o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 50 minute
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atrage atenţia privind o nouă serie de mesaje false transmise în numele instituţiei, de pe o adresă de mail şi îi îndeamnă pe contribuabilii vizaţi de aceste mesaje false - persoane juridice - să nu d

Reguli mai stricte la obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru a exclude riscurile la adresa securităţii statului

Mediafax acum 55 minute
Persoanele străine vor obţine mai greu cetăţenia Republicii Moldova. În legislaţie au fost incluse reguli mai stricte, care vor face procedura de recunoaştere a cetăţeniei mai sigură. Modificările au fost operate pentru a exclude vulnerabilităţile ş

EURO 2024, GHID COMPLET. Tot ce trebuie să știi despre Campionatul European din Germania

HotNews acum 40 minute
Euro 2024 este cea de-a 17-a ediție a turneului final organizat de UEFA. Se va desfășura între 14 iunie și 14 iulie în Germania. Pentru a treia ediție la rând, turneul final va avea la start 24 de formații. UEFA Euro 2024Foto: Frank Hoermann/SVEN SI

Grindeanu: PSD nu își permite să nu aibă candidat la prezidențiale. Ciolacu e favorit

Wall-Street.ro acum o ora
Discuțiile privind candidații la alegerile prezidențiale din partea partidelor de la guvernare se înmulțesc, iar semnalele venite din partea mai multor lideri PSD dau de înțeles că Mircea Geoană nu e o opțiune pe care partidul condus de Marcel Ciola

Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat

Ziua Constanta acum 30 minute
Judecătoria Mangalia a respins vineri, 14 iunie 2024, cererea de schimbare a încadrării juridice a lui Vlad Pascu, din ucidere din culpă în omor calificat. Potrivit portalului instanțelor de judecată, instanța a fixat noul termen de judecată pe data

Paul Stănescu, despre scenariul PSD de susținere al lui Mircea Geoană la prezidențiale: „Vom avea candidat un membru al PSD”

HotNews acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat vineri, înaintea ședinței conducerii partidului de la Sâmbăta de Sus, că va exista un candidat la prezidențiale, dar din partid, excluzând varianta de susținere a lui Mircea Geoană, conform News.r

Se anunță o vară super fierbinte. Meteorologii au publicat prognoza până la jumătatea lunii iulie: Zona cea mai afectată de caniculă

Ziare.com acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat vineri, 14 iunie, prognoza pe următoarele patru săptămâni. Sudul țării va fi cel mai afectat de temperaturile ridicate, dar canicula nu va fi însoțită și de secetă, spun specialiștii. Cantitățile de

Salina Praid se redeschide, la o lună după ce şi-a sistat activitatea din cauza infiltraţiilor

G4Media acum 31 minute
Salina Praid se redeschide sâmbătă, 15 iunie, la o lună după ce şi-a sistat activitatea de producţie şi de vizitare, din cauza infiltraţiilor şi pătrunderilor de apă în subteran, de la pârâul Corund. Directorul de producţie al SALROM, Irina Muller,

Gabriela Firea: Ciolacu este persoana cea mai potrivită să candideze la prezidenţiale

Mediafax acum 55 minute
Gabriela Firea a declarat vineri că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, trebuie să candideze la alegerile prezidenţiale din toamnă. Cu siguranţă este persoana cea mai potrivită să candideze, a spus Firea.

Vremea

București
acum

22°
vin.

17°/25°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/19°
sâm.

15°/23°
dum.

13°/26°
lun.

16°/28°
Constanta
acum

21°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
lun.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°
lun.

18°/29°