Ramane dator cu un raspuns vamesul roman. Ei, il indeamna ceilalti. Cum e la voi? Romanul uitase discutia si patinase pe ganduri aiurea, gadilat sufleteste de o raza de toamna. De cinci ani, un fost coleg de facultate de care ma leaga amintiri tineresti (una dintre ele il are ca personaj pe bunul sau tata, ospatar la un restaurant vestit, care ne aducea personal, in sesiuni, cafele pana la cinci dimineata, sa nu picam de somn, cand plecam direct la examen) imi da semestrial un telefon. Mesajul este neschimbat. Colegul meu ma roaga sa-i ajut fiica sa intre lucrator vamal. Intr-o vama, oriunde. Fata, zice, e cuminte, a invatat bine. Tu, la Bucuresti, zice colegul meu, ai relatii, ai pile, ii stii pe toti. Pe cine stiu?! - intreb.
Pe ministrul vamilor, de pilda, pe Basescu, pe altii, ma lumineaza fostul student, ajuns tata grijuliu astazi. Esti nebun, exclam. Asta mi-ar lipsi, sa-l rog pe presedintele Basescu sa-ti bage fata vames. Ar fi un prilej sa ne dea afara din tara pe amandoi. Nu pot, prietene, e raspunsul meu invariabil. Nu ma pricep la chestii din astea. Ii fac mai mult rau fetei. Nu ma am bine cu politicienii. Du-o si tu la un concurs, poate il ia. Nu-l ia, imi zice oftand colegul. Sunt spagi mari si n-am bani destui. Auzisem si eu, de pilda, ca un post de popa in Bucuresti se cumpara cu 30.000 de euro. Biserica, domiciliu parohial, vad crestinesc! Cat o fi un post de vames? De ce vrei s-o faci vames? - intreb eu. Fa-o si tu altceva. Stii tu, inmoaie glasul fostul meu coleg. Mai ii iese un ban in plus. Fa-o atunci coafeza. Si taica-tau, Dumnezeu sa-l ierte, ospatarul, n-o ducea rau. Innoada, prin fiica, traditia familiei, fa-o ospatarita. Rade rezervat. Iti bati joc de mine. Discutia se incheie cu: "Lasa, mai vorbim, poate gasesti pana la urma o relatie".
Am vazut zilele trecute o turma de personaje cu sacourile petrecute peste cap, ca broboad
