Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima confruntare

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 27 septembrie 2006 ·

Săptămâna aceasta, în componenţa echipei de baschet BC Mureş, au intrat doi membri noi, de culoare, veniţi din Statele Unite ale Americii. Jucătorii, pe numele lor, Selvey Troy şi Brian McCullengh, au o înălţime de 2,03 metri şi respectiv 1,98. Troy, originar din San Francisco, are patru ani ca profesionist în baschet şi va juca pe poziţia de pivot pentru echipa mureşeană. McCullengh este un jucător foarte tânăr, în vârstă de 23 de ani. “I-am adus pe cei doi jucători în echipă pentru a ne ajuta în viitoarele meciuri. Prevăd un loc undeva la mijlocul clasamentului la finele campionatului”, ne-a declarat antrenorul echipei BC Mureş, Mihai Corui.

Oboseală la primul joc

Primul meci, în componenţa nouă, desfăşurat ieri, 26 septembrie, împotriva CSU Atlassib Sibiu, a fost pierdut. Scorul la finalul partidei a fost de 79 la 99, în favoarea sibienilor. “A fost un joc bun. Prima jumătate de joc a fost mai dificilă, încă nu cunoşteam stilul de joc al coechipierilor. A doua parte a jocului, când am început să ne cunoaştem între noi şi punctele înscrise de echipă au crescut. Un pic am fost obosiţi, de-abia ieri am ajuns în Mureş”, ne-a declarat Selvey Troy după meciul cu echipa din Sibiu. “Sunt entuziasmat că voi juca în Mureş. După câteva antrenamente şi jocuri, voi şti echipa şi stilul fiecăruia. Mai intâi trebuie să câştig respectul antrenorului, colegilor şi al arbitrilor”, a mai menţionat Troy.

Terry Cooper, component BC Mureş în sezonul sezonul 2005-2006

“Mi-a făcut plăcere venirea în Mureş, am rămas mirat de ospitalitatea şi căldura cu care am fost întâmpinat. Acordarea de resurse locative şi fonduri mai mari tinerilor jucători, care vin momentan din spate, va duce la creearea unei generaţii viitoare de elită în baschetul mureşean. Baschetul este jocul omului inteligent, care joacă cu inima.”

(M.D)

Săptămâna aceasta, în componenţa echi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 44 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum 57 minute
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 41 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 27 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum 59 minute
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°