La şosea * Maşini / Cars (SUA, 2006), de John Lasseter.

Maşini este noul lungmetraj de animaţie realizat de studioul Pixar - responsabil, în ultima vreme, pentru Monsters, Inc., În căutarea lui Nemo şi Incredibilii. Este şi primul lungmetraj de animaţie lansat la noi într-o versiune dublată (dar şi în original). E o alegere destul de ciudată pentru demersul de autohtonizare pe care-l implică dublajul: spre deosebire, să spunem, de Shrek, ale cărui referinţe erau universale, Maşini e profund înrădăcinat într-o mitologie sută la sută americană - a Şoselei 66, a orăşelelor crescute pe marginea ei, a vremurilor de glorie ale mersului cu maşina - şi, teoretic, poezia asta nu prea se pupă cu accentul lui Valentin Uritescu. Dar după ce-am văzut ambele versiuni pot să vă spun că, dacă e musai să vedeţi Maşini, puteţi foarte bine să-l vedeţi dublat. Veţi pierde vocea lui Paul Newman (în rolul unei maşini din anii ’50, hîrbuită, dar încă elegantă - gîndiţi-vă la Newman în Culoarea banilor -, capabilă să-i dea clasă ultimului tip de maşinuţă talentată, dar impulsivă şi arogantă - gîndiţi-vă la Tom Cruise în acelaşi film) şi, odată cu ea, veţi pierde un întreg strat de mitologie americană (viaţa lui Newman a gravitat, la un moment dat, în jurul curselor de maşini, dar, chiar şi fără conexiunea asta, e viaţa lui Newman, şi istoria ce reverberează în mormăitul ăla de grizzly n-are cum să se regăsească în imitaţia lui Marcel Iureş). Dar dialogurile româneşti sînt bine lucrate şi toate interpretările sînt bune (în rolul principal, Florian Ghimpu obţine, replică după replică, exact aceleaşi efecte ca modelul său, Owen Wilson). Există cîteva momente de ciocnire interculturală, ca atunci cînd Uritescu (în rolul unui camion mic, ruginit şi de la ţară) începe brusc să cînte "Pe uliţa mîndrei mele". Şi, de cîte ori îl auzeam pe Uritescu vorbind despre prestigioasa Cupă Piston