Master i Margarita. Îmi place cum sună în ruseşte numele romanului lui Mihail Bulgakov, prezent în România şi la TVR 2, ca serial. Ştiam de film încă din iulie 2005, pe cînd mă aflam la Moscova tocmai în scotocirea topografiei din roman. La Mosfilm se filmase cu păţanii şi buclucuri, chiar dacă nu atît de grave pe cît se zvoneşte că s-ar fi întîmplat dacă s-ar fi filmat Macbeth. Poate că filmul lucrat în 2005 ca o lecţie de anatomie, de regizorul Vladimir Bortko, nu este spectaculos neapărat, dar el îi este loial textului bulgakovian, compensînd cenzura de odinioară asupra autorului şi capodoperei sale. Poate că cenuşiul din film al Moscovei sovietizate şi enkavedizate este oarecum tendenţios, culorile vii de la Balul Satanei neputînd să şteargă imaginile prăfuite, cu griul lor greoi, din realitatea moscoviţilor cu creiere spălate. Dar mie îmi place aşa. Ba chiar simt o dulce durere în torace cînd aud muzica tragică a filmului şi zăresc profilul romancierului meu preferat, grefat pe peliculă ca un împărat melancolic şi solitar, al nimănui, tocmai pentru că ar putea fi, este, al multora din generaţia mea.

Trei personaje sînt magistral încarnate în serialul semnat de Vladimir Bortko: Woland (Oleg Basilaşvili), Margareta (Anna Kovalciuk) şi Koroviev (Alexandr Abdulov). Maestrul (Alexandr Galibin), Azazello (Alexandr Filipenko) şi Ivan Bezdomnîi (Vladislav Galkin) sînt şi ei destul de pregnanţi, chiar dacă jocul lor actoricesc nu atinge cotele maximale ale primilor trei citaţi. Personajele biblice, Pilat (Kiril Lavrov) şi Yeshua (Serghei Bezrukov) par scoase din pergamente candide şi naive, dar au trecere estetică destulă. Cel mai riscant închipuit este tocmai excesiv ludicul şi farseurul Behemoth (pronunţat în ruseşte Beghemot): un motan ceva mai puţin de un metru înălţime, dar prea motan - aş spune - prea puţin drăcos-uman. Îmi place însă înţelepciunea tăioa