Consiliul Superior al Magistraturii a avizat ieri, favorabil, cu unanimitate de voturi, propunerea MJ de numire in functia de procuror general al Romaniei a procurorului sef al DIICOT Sibiu, Laura Codruta Kövesi.
Aceasta a fost intervievata ieri de catre Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat ca sunt indeplinite conditiile pentru numirea sa in functie, avand in vedere ca procurorul general este numit de presedintele Romaniei, la propunerea ministrului Justitiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au vechime minima de 10 ani in functia de judecator sau procuror, pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reinvestirii o singura data.
"Doamna Laura Codruta Kövesi are o vechime efectiva in functia de procuror de 11 ani. Pentru activitatea desfasurata in cursul anului 2004, a fost apreciata cu calificativul "Foarte Bine". De asemenea, s-a constatat faptul ca nu a fost sanctionata disciplinar", se arata in comunicatul CSM.
Laura Codruta Kövesi are 33 de ani, este doctorand la Universitatea de Vest Timisoara, specializarea "Drept penal", si lector colaborator la Universitatea "Alma Mater" din Sibiu.
Procurorul a participat la 30 de seminarii nationale si internationale, fiind totodata si organizator, impreuna cu institutii din sistemul judiciar sau institutii publice a unor seminarii pe tema asistentei juridice si materiale a victimelor traficului de persoane si macrocriminalitatea economico-financiara. In ceea ce priveste activitatea stiintifica, Kövesi a fost coautor al cartii "Coruptia si crima organizata", precum si coautor a doua cursuri universitare. Kövesi a publicat, de asemenea, 18 articole in domeniul cercetarii criminalistice.
A condus ancheta privindu-l pe seful Politiei Deva
Propunerea privind numirea Laurei Codruta Kövesi in functia d