Daca pe vremea luâ nea Nicu sarbatoream orice prin munca, la 17 ani dupa ce l-am ciuruit celebram Francofonia printr-o bine-meritata vacanta pentru aproape toata bugetarimea Capitalei. "Onoarea" Bucurestilor de a gazdui marele Sommet al Francofoniei, ca o punte intre Ouagadougou si Quebec, ne este trambitata, de dimineata si pana-n creierii noptii, pe toate canalele media. Autoritati gamfoase si reporteri excitati pana la orgasm delirant de importanta momentului anunta pe un ton grav poporul ca Romania va castiga. Ce castiga Romania? Dracuâ stie, ca pelteaua lunga "respect, prestigiu, mediatizare" e necuantificabila si nu mai poate impresiona un om relativ intreg la minte.
Toti oficialii ne indeamna sa strangem din dinti, sa fim patrioti, sa ne ducem masinile-n munti, ca nu cumva sa incurcam onoratii oaspeti in marsul lor triumfal pe drumul oaselor Otopeni - Casa Poporului. De ce? Cica o sa ne fie candva cam bine, ca efect al reuniunii celor 63 de sefi de stat si/sau de guvern. Iar daca pe vremea luâ nea Nicu sarbatoream orice prin munca, la 17 ani dupa ce l-am ciuruit celebram printr-o bine-meritata vacanta pentru aproape toata bugetarimea Capitalei.
Oltenii au o vorba: "Nu mancam, daâ ne purtam". Cam asa suna si politica noastra de (partid si de) stat. Mandri ca magarul la trasura, decidentii nostri numiti sau alesi se comporta similar tovarasilor dictatori din Africa Neagra, ocupanti ai "functiilor" de casapi ai propriilor popoare inca de pe vremea cand prietenul lor Ceausescu tragea-n piept aer, nu gloante. Fiindca e complicat de obtinut prestigiu prin munca si respect fata de lege sau electorat, jupanii inscaunati de popor peste casa de bani deloc plina a tarii incearca sa-si cumpere aprecierea externa prin organizari de reuniuni megalomanice. In acelasi timp, la intern livreaza poporului firimituri. E drept ca pe popor nu l-a intrebat n
