Am cerut cîte 1500 de semne de la trei jurnalişti rodaţi, pe un subiect cu contur promiţător în spaţiul web românesc: blogurile jurnalistice. Pentru că fenomenul e cu potenţial şi pentru că buricele degetelor îi mănîncă prin definiţie, solicitaţii s-au aşternut la mai mult şi-a ieşit în cele din urmă o anchetă cît tot spaţiul ce mi-a fost alocat. Pînă să le dăm replica, fugim repede peste Ocean şi spunem că primul webblog a fost citat pe un site normal de ştiri încă din 1998 şi că Yahoo! şi-a asigurat, în septembrie 2005, serviciile primului blogger pentru grupul său media. Îl cheamă Kevin Sites şi-a trecut înainte pe la CNN şi NBC. Despre tastat de dragul tastatului vs jurnalism pe bune, motivaţii şi deontologii în blogurile jurnalistice să vorbim, prin urmare.
Care este motivul pentru care mai ţineţi un blog pe lîngă rubrica de la gazetă?
Florin Dumitrescu (B24FUN, şi nu numai) - textier.blogspot.com
De la o vreme, resimţeam celebrul paradox al presei româneşti, care a generat deja o droaie de discuţii: cu cît societatea se democratizează, se emancipează, se europenizează mai mult, cu atît libertatea presei pare să se răstrîngă. Am suportat rigori mai degrabă economice decît politice, atunci cînd, în februarie, mi-a fost respins un articol despre Teo Peter, de către cinci publicaţii, pe motiv că "ştii, acum vine Valentineâs Day şi dăm chestii mai relaxate". Ce trebuia să fac? Să aştept Halloween-ul? Articolul mi-a intrat totuşi la un ziar; după aceea a fost preluat online în neştire şi a obţinut un rating de speriat. Dincolo de acest exemplu sînt dezvăluirile, dezvrăjirile, sînt de-tabuizările pe care am ambiţia să le practic, dar care incomodează instanţele conservatoare, ca să nu zic reacţionare, din media. Concluzia: un ziar e ceva minunat, un trust de presă e un ceva sublim, dar nu rareori pot fi inamicii informării, ai exprimării libere
