In prima zi a Festivalului, cind s-au stins luminile in sala, au inceput sa traiasca filmele celei de-a 63-a editii a Mostrei de la Venetia. in sfirsit, dupa modestele polemici (Venetia va avea de suferit din cauza nou-nascutului festival de film de la Roma?) care au marcat vara italiana, plictisita si lenesa, au prins viata fotogramele, sunetele, culorile, privirile si povestile de pe ecran, acelea care pun ordine in haosul muncii de selectie. Pentru ca numai filmele motiveaza si explica in mod direct un festival de film. Venetia 63 ne-a demonstrat din nou ce inseamna sa faci filme, sa gindesti si sa produci imagini, sa vezi cinematografie in acest mileniu. Viziuni si calatorii in geografia reala si in panorama interioara a sufletului.
- The Black Dahlia is Scarlet
Filmul de deschidere a fost anul acesta un film in concurs, The Black Dahlia de Brian De Palma, dupa romanul lui James Ellroy. O premiera mondiala absoluta, cu sute de jurnalisti straini (trei mii au fost cei acreditati), care il urmareau cu indirjire pe stradutele de la Lido pe Ellroy, care a publicat romanul in 1987, inspirat de un episod de cronica neagra din anii ’40: asasinarea unei actrite la Hollywood, un caz nerezolvat, care face parte din mitologia americana, aceea care privilegiaza politisti, gangsteri, palarii à la Robert Mitchum si Humphrey Bogart si femei fatale. Filmul incepe bine, dar pe la jumatate ai nevoie de un bloc notes ca sa tii cont de meandrele povestii si de posibilii vinovati. Ambiguitatea personajelor devine ametitoare, iar cadavrul desfigurat al tinerei actrite asasinate devine o obsesie pentru toti, in film si in sala. Muzica e exagerata, Los Angeles e reconstruit in Bulgaria de italianul Dante Ferretti. Film ignorat de juriu si de public. Demn de atentie la Venetia numai prin prezenta protagonistei, Scarlett Johansson, personaj al momentului (la 21 de ani!
