“Se spală bine prunele, se scot sâmburii şi fructul rămas se pune în oală, pe foc de lemne. Cel mai bine se face în ceaun, dar noi nu avem aşa multe prune. Ca să nu se prindă de fundul oalei trebuie să se mestece în continuu, până se îngroaşă bine de tot, să fie greu la amestecat că numai atunci îi gata. Mai demult îl turnau bătrânii în oale de lut şi îl puneau la rece. Noi acuma îl punem în borcane că vasele bătrânilor nu le mai avem. Da’ dacă îl facem cum trebuie nu se râncezeşte”, ne-a spus Papp Lajos, un localnic din satul Beu. E doar un fel de a spune “din sat”, pentru că localitatea răsfirată ca un veritabil sat de munte, doar că pe dealurile câmpiei Transilvane, mai exact între Miercurea Nirajului şi Târgu Mureş, este un loc plin de surprize. Intrarea în sat este una pe teren plat, pentru, ca odată cu prima curbă, casele să se răsfire pe drumul abrupt, cale de kilometri întregi.

Mirajul

Când crezi că nu mai e nici o casă în preajmă, tocmai atunci mai dai de o gospodărie de te şi miri cum pot să locuiască oamenii într-o asemenea pustietate. Pustietate pentru noi orăşenii, pentru că reacţia lor la auzul acestui termen este una de mirare. “Da nu e departe nici magazinul şi nici biserica. Îi drept că iarna şi atunci când ninge îi tare greu de mers, da coborâm dealul prin grădini şi scurtăm mult. Eu locuiesc aici de când mă ştiu şi sunt obişnuit. Am tot ce-mi trebuie pe lângă casă şi rar de tot cobor în sat. Cam o dată la lună când vine preotul să ţină slujba la biserică. Da tot nu-i bai că avem aşa de mult de lucru, că una-două vine seara şi trebe să ne culcăm, ne-a spus Papp Kinga, o tânără de 21 de ani, despre care nu am reuşit să aflăm cu toate insistenţele noastre dacă este fiica, sora sau soţia lui Lajos. În schimb am aflat cum se face silvoizul. Gemul de prune pe care îl apreciem atât de mult în zilele de iarnă pentru savoarea lui deosebită,