Pe 26 septembrie, de Ziua Europeană a Limbilor, Centrul Cultural German şi Alianţa Franceză din Braşov au lansat un proiect prin care îşi propun să încurajeze tinerii spre învăţarea limbilor străine.
Cea mai importantă etapă a programului o constituie concursul de afişe cu tema „Limbi străine... de ce?”, deschis tinerilor până la data de 24 octombrie 2006. Elevi şi studenţi sunt invitaţi să trimită afişe realizate de ei care să-i convingă pe cei din generaţia lor de importanţa învăţării limbilor străine, în special a germanei şi francezei. Lucrările, în format electronic, se primesc fie la sediul Centrului Cultural German de pe str. Lungă nr. 31, fie la Alianţa Franceză din Casa Baiulescu, locuri de unde se pot obţine şi informaţii suplimentare. „Aşteptăm idei trăznite care să atragă atenţia cât mai multor persoane”, afirmă Roxana Florescu de la Centrul Cultural German din Braşov. După terminarea înscrierilor, va avea loc o primă selecţie, în urma căreia cele mai bune 20-30 de afişe vor fi reunite într-o expoziţie. Dintre ele, pe baza originalităţii graficii şi a sloganului, a reprezentării temei şi a obiectivelor prin asocieri cât mai inedite, a calităţii realizării şi a efectului publicitar, se va alege un câştigător care va primi şi un premiu în valoare de 150 de euro. Vor fi acordate, de asemenea, şi două menţiuni a câte 50 de euro fiecare. În încheierea proiectului se va desfăşura o campanie de afişaj out-door cu cele mai bune 3-5 lucrări, care vor fi expuse timp de o lună în locaţii cu trafic intens din Braşov. Pe 26 septembrie, de Ziua Europeană a Limbilor, Centrul Cultural German şi Alianţa Franceză din Braşov au lansat un proiect prin care îşi propun să încurajeze tinerii spre învăţarea limbilor străine.
Cea mai importantă etapă a programului o constituie concursul de afişe cu tema „Limbi străine... de ce?”, deschis tinerilor până la data de 24