Vad ca s-a reluat emisiunea aia cu „mari romini“. Se vorbeste de educatie, de modele, de lideri, de istoria neamului si asa mai departe. Nu se pierde nici o ocazie sa se spuna, cu tristete demna si zimbet amar: „da, domnule, astia sintem“; de parca aceasta constiinta, brusc regasita, a uscaciunilor din padure ar face sa dispara de la sine uscaciunile respective.
Ma uit la oamenii invitati acolo: in general, intelectuali, scriitori, citiva politicieni, oameni de televiziune, sociologi si nelipsitii „analisti politici“. Nu prea vad insa tineri. Si nici nu pare sa le duca nimeni dorul. Adevarul e ca nu prea ar avea despre ce sa vorbeasca; tinerii romani nu isi aleg modelele dintre „marii romani“ pe care istoria nationala ii ofera. Nu vad nici un motiv pentru care ar face-o: trecutul, chiar si cel recent, nu mai poate fi adaptat, ca model, la noul mod in care traieste lumea, iar modelele prezente, impinse (mai bine spus, virite) in fata ochilor nostri de mass-media, se aleg din rindurile semidoctilor crescuti in cantonamente si al analfabetilor cu scoala vietii de cioban la activ. A, si sa nu uitam de politicienii populisti, care au ajuns in functie doar pentru ca au fost mai putin corupti decit cei de dinainte.
O parte din tinerii romani imbratiseaza modelul american. Nimic de obiectat la asta, doar ca modelului romanesc ii lipsesc doua lucruri fundamentale: demnitatea si discretia. Ne obisnuim prea repede sa devenim, din subalterni, sclavi de-a dreptul; iar atunci cind reusim in afaceri (cel mai adesea prin mijloace straine de lege), nu putem pina nu afla toti cine e „cel mai tare din parcare“. Modelul american (ma refer la ala care a construit America de rind, nu la visele de marire ale corporatiilor..) inseamna urmarirea unui scop pina la final si atingerea lui, chiar si in ceasul al 13-lea, prin forte proprii si legale – ceea ce e destul de depart
