Merg la 2 Mai din 1980. Pe vremea aceea (si mult inainte), acolo mergeau cei care voiau sa scape de aglomeratia, de zgomotul si kitschul statiunilor, de hotelurile cu serii fixe, de cantinele cu program rigid de masa, de plajele pe care se statea cearsaf linga cearsaf – locuri ocupate de dimineata, de cel care se trezea mai devreme, apoi copiii pirpaliti la foc mic, cinci minute pe burta, cinci pe spate –, de tranzistoarele din care rasuna voios Radio Vacanta, de salvamarii care nu te lasau sa inoti dincolo de geamandura si, in general, de tot ce insemna constringere – ma rog, de partea ei vizibila... Gaseam acolo un sat mic, cu case de tot felul, cu gradini ingrijite (dalii mai frumoase ca la 2 Mai si la Vama Veche nu am vazut nicaieri), cu buda in fundul curtii, cu un butoi vopsit in negru pe post de dus. Plateam putin, ceream putin, primeam prea destul pentru cit plateam. Exista un singur restaurant, vestitul Dobrogean, o alimentara din care in anii ’80 nu puteai cumpara decit Rachiu din vin (groaznic!, dar il beam si pe ala); in general, mincam si beam ce aduceam de-acasa, legume si fructe mai luam si din sat, mai cumparam peste de la cherhanaua de pe dig. Cind si cind, cu putin noroc, te lipeai de-o bere mai buna cumparata de la magazinul „clujenilor“, din Vama.

La nevoie, se putea minca la Mita, la Petra, la madam Ciuca. Plaja se facea in golf, la nudisti (textilistii reprezentau fata intunecata a 2 Mai-ului, noi ii primeam pe plaja noastra, pe a lor nu calcam), sau prin golfuletele dintre 2 Mai si Vama. Cind voiam valuri mai mari si plaja si mai libera, mergeam, de obicei pe jos, pe faleza inalta, plina de ciulini albastri, in Vama (Luca Pitu o facea zilnic). in anii buni, cu putin noroc, puteai bea un Pepsi la barul de la punctul de frontiera; in anii rai, trebuia sa ai noroc ca sa fii lasat sa ajungi in Vama Veche: militia iti cerea un permis s