Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doamnele francofoniei

Publicat in Jurnalul, joi 28 septembrie 2006 ·

In spatele fiecarui om de stat se afla o femeie, spune o vorba romaneasca. Ei bine, Sommet-ul Francofoniei nu dezminte acest dicton popular, ba tocmai dimpotriva. Unii din cei 63 de sefi de state si Guverne care au venit la Bucuresti si-au adus cu ei si nevestele, care au astfel ocazia nu doar sa vada Romania, ci sa-si si cunoasca "omoloagele" francofone. Consoartele vor fi intampinate de prima doamna a Romaniei, Maria Basescu, care are si sarcina de a le face placuta vizita, insotindu-le la mai multe evenimente speciale.

ACTIVITATI CULTURALE. Printre doamnele care vin la Bucuresti se numara si Zorka Parvanova, sotia presedintelui bulgar, Lalao Ravalomanana, sotia presedintelui din Madagascar, Veena Ramgoolam, sotia primului- ministru din Insulele Mauritius, Chantale Yayi, sotia presedintelui din Benin, Edith Lucie Bongo Ondimba, sotia presedintelui din Gabon, si doamna Elisabeth Diouf, sotia secretarului general al Organizatiei Internationale a Francofoniei. Toate sotiile au un program special in cele doua zile ale Sommet-ului, joi, 28, si vineri, 29 septembrie. Prima zi incepe cordial, la un dejun oferit de Maria Basescu la Hotelul Intercontinental, unde doamnele vor avea prilejul sa se cunoasca mai bine. Urmeaza o intalnire cu elevii si profesorii Scolii Centrale din Bucuresti si o alta intalnire cu campionii sportivi romani, reuniti in Consiliul de Onoare al Sportului Romanesc. Pentru vineri, doamnele au un program cultural initiat de o vizita la Muzeul National de Arta si un tur al "Bucurestiului francofon". (Ana Ilie) In spatele fiecarui om de stat se afla o femeie, spune o vorba romaneasca. Ei bine, Sommet-ul Francofoniei nu dezminte acest dicton popular, ba tocmai dimpotriva. Unii din cei 63 de sefi de state si Guverne care au venit la Bucuresti si-au adus cu ei si nevestele, care au astfel ocazia nu doar sa vada Romania, ci sa-si si cunoasca "omoloagel

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 22 minute
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Ramzan Kadîrov îl acuză pe Elon Musk că i-a dezactivat mașina Tesla Cybertruck, la o lună după ce a afirmat că i-a făcut-o cadou: Nu este frumos din partea lui

HotNews acum o ora
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat joi pe Elon Musk, directorul executiv al Tesla Motors, că a dezactivat de la distanță o mașină electrică Tesla Cybertruck pe care în august susținea că a primit-o cadou de la el, relatează AFP. Ramzan Kadîrov,

Nicuşor Dan crede că, în cazul unui cutremur de şase sau şapte grade, planşeul de la Unirii ar rezista / Edilul arată că acesta este încadrat în categoria ”nesatisfăcător” din punctul de vedere al siguranţei, dar expertul nu spune că s-ar prăbuşi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că pasajul de la Unirii, pentru care Primăria Sectorului 4 propune realizarea în regim de urgenţă a unor lucrări de consolidare, este încadrat în categoria a patra din cinci în ceea ce priveşte sigu

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 3 ore
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivarea instanței

Ziare.com acum 3 ore
Decizie surprinzătoare a Înaltei Curți de Justiție. Faptul că Mario Iorgulescu a condus cu 143 de km/oră în localitate, sub influența alcoolului și a cocainei, provocând un accident mortal nu este omor. Această faptă presupune o acțiune îndreptată î

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 2 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 46 minute
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 7 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, INTERNATĂ la spital, după ce a căzut în palatul ei de vară

Gandul acum 2 ore
Regina Margrethe a II-a a Danemarcei, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spital, după un incident ce a avut loc la reședința sa de vară, a informat o purtătoare de cuvânt a palatului regal pentru agenţia de presă Ritzau. Regina Margrethe a

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 8 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

12°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°